După nașterea bebelușului, vine momentul alăptării care, cu siguranță, este cea mai specială experiență a mămicilor. Deși acest proces este unul natural și pare ușor pentru toate mamele, totuși există mai multe probleme care pot apărea în timpul alăptării. De exemplu, angorjarea sânilor poate îngreuna alăptarea la sân a nou-născutului și este o problemă frecventă în rândul proaspetelor mămici.
Într-un articol pe blog, actrița Dana Rogoz a povestit cum a soluționat problemele din timpul alăptării ambilor copii, dar și cum e alăptarea la 6 ani distanță de la prima experiență.
Dana povestește că pe Vlad, primul copil, l-a alăptat până la 1 an și 3 luni, iar în prezent își alimentează la sân fetița, pe nume Lia, care are 5 luni. Pentru ea, ambele experiențe sunt foarte diferite. Iată de ce:
„Fiecare experiență în ceea ce privește alăptarea e unică. Spun asta în contextul în care cu Lia am avut complet alt traseu decât cu Vlad, deși am făcut același lucru simplu, esențial: i-am pus la sân de câte ori o cereau. Și totuși, la Vlad lactația s-a reglat abia pe la 1 lună, în timp ce cu Lia din prima săptămână postpartum. Amândoi au avut nevoie de completare în maternitate, căci nu am fost dintre mamele care să aiba lapte din plin imediat după ce au născut (sau chiar dinainte de a naște), dar în cazul amândurora am ajuns să alăptez fără probleme, fără completare, fără dureri. La amândoi am avut ragade în primele zile (la Vlad în primele săptămâni), chiar dacă pe Lia știam deja să o atașez corect la sân. Vlad plângea de foame și cerea sân din 30 în 30 de minute, în timp ce Lia a făcut singură pauze și de 2 – 3 ore după mese, încă de la început.
Ce încerc să subliniez e că experiențele mele foarte diferite m-au făcut să mă gândesc, o dată în plus, că nu e ok să judeci nicio mamă, căci sigur nu știi prin ce trece. Da, poate că și ție ți-a fost greu, poate că ai simțit că ai făcut eforturi supraomenești, dar poate altei femei îi e și mai greu. Și are nevoie de încurajări blânde și înțelegere”, mărturisește pe blog actrița.
Dana Rogoz a trecut prin clipe grele și după cea de-a doua naștere. Deși experiența alăptării după ce și-a născut fetița a început fără probleme, la o lună și jumătate frumoasa mămică a fost nevoită să suporte dureri mari de sân, întrucât i-a fost blocat un canal.
„Singura problema care a apărut, căci nu se putea așa, fără niciun hop, a fost pe la 1 lună jumătate, când mi s-a blocat un canal. Vai ce dureri! Mult mai mari decât cele de început. Aproape că nu îmi venea să cred că după un debut așa bun și lin, am dintr-odată probleme”, spune Dana.
Metode pentru calmarea durerilor de sâni, cauzate de angorjare:
- Consult medic ginecolog + sfaturile pediatrului + discuție telefonică cu un consultant în alăptare.
- Punerea copilului la sânul cu probleme ca să încerce să desfunde canalul + pompa de sân.
Dana a subliniat importanța pompei de sân, care i-a fost de folos în această perioadă, apelând și la alte metode de ameliorare a durerilor.
„Am mai folosit în perioada respectivă și pernițele termice pe care le puneam încălzite pe sân înainte de alăptare, și reci după alăptare. Sau mai bine zis după „încercarea de alăptare”, căci nu întotdeauna reușeam să desfund canalul și să golesc sânul. Am pus și varză, am pus și dușul cu apă caldă, am pus și creme pe bază de lanolină, am pus tot! Culmea e că îmi trecea după o zi – două de chinuială, mă relaxam, și apoi iar mă trezeam dimineața cu sânul angorjat și dureros. Dar, am scăpat și de acest hop, iar acum ne bucurăm de alăptare, de momentele noastre intime, în liniște, de priviri, de zâmbete”, încheie actrița.