Perioada de izolare este o încercare destul de grea pentru părinți, pentru că preiau rolul de educator sau profesor pentru copiii lor. Este o provocare deloc ușoară, iar Adriana Ochișanu este și ea printre părinții care trec prin astfel de momente. Ea spune că fiica ei Mihaela este o fetiță ascultătoare, iar la vârsta de 3 anișori adoră să învețe poezii și să facă tot felul de activități interesante, cum ar fi aplicațiile cu hârtie colorată.
Chiar dacă au un regim bine pus la punct, Adriana spune că nu-i deloc ușor să-i explici copilului ce se întâmplă și de ce ieșirile afară sunt mai limitate. Pentru că fetița ei este încă micuță, Adriana a găsit totuși o soluție și a împărtășit-o într-un interviu televizat la Prima Oră.
”E mai complicat, dar nu ne lăsăm bătuți. În fiecare zi găsesc ocupații. Mihaelei îi plac foarte mult poveștile citite din cărți. Dacă ne plictisim, urcăm în mașină și ne plimbăm prin oraș. Cu mască, mănuși și înapoi în casă… Ce să-i faci. Luxul acesta ni-l permitem doar o dată la 3-4 zile pentru că nu poți să ții un copil toată ziua în casă. Este foarte complicat. În fiecare zi îmi spune că vrea afară sau vrea cu copiii, vrea la grădiniță.”, spune Adriana.
Cât despre cele două concerte solo amânate, Adriana spune că așteaptă cu nerăbdare să ieșim din perioada asta complicată și să le organizeze așa cum și-a propus anterior. Totodată, ea spune că este nespus de fericită că menține comunicarea cu admiratorii săi, iar de ziua ei de naștere pe care a sărbătorit-o pe 18 martie a primit multe felicitări, ceea ce i-a creat o stare de bine.
”Îmi dau seama că nu este vina nimănui pentru situația în care suntem noi toți. Așa trebuie să fie pentru că sănătatea este mai presus ca orice. Am amânat spectacolele pentru zilele de 3-4 noiembrie 2020. Mă rog la Dumnezeu să nu fie al doilea val. Vreau să vă îndemn pe toți să avem răbdare, să ne rugăm să ieșim cu sănătate din această mare nevoie care a zdruncinat planeta. Totul va fi bine. Stai acasă, oameni buni.”, a mai adăugat Adriana.