mamaplus

10 lucruri pe care NU ar trebui să le facă o mamă de fată

-
//
01.12.2020

Fiind mama a două fetițe minunate și o bloggeriță cu experiență, Ana Nicolescu este admirată de sute de urmăritori pentru felul său de a fi și recomandările sale în parenting și educația copiilor. În cadrul unui interviu, Ana a fost întrebată despre cei mai importanți piloni pe care se bazează educația și creșterea fetelor sale. Fără să stea prea mult pe gânduri, bloggerița a punctat zece aspecte care vin din propria ei experiență și care ar putea fi de un real folos pentru alți părinți.

Așadar, să vedem în continuare care sunt acele zece lucruri importante pe care ar trebui să le evite o mamă de fată:

  1. Să nu îți critici copilul cu scopul de a-l educa. Nu îi vei produce evoluție, ci suferință.
     
  2. Să nu fi de partea celorlati, împotriva copilului tău, chiar dacă face ceva aparent greșit. Cu siguranță există un motiv și există și punctul lui de vedere. De multe ori, adulții mint mai des și mai puternic/convingător decât copiii.
     
  3. Să nu o lași singură în momentele importante.
     
  4. Să nu o desconsideri. Să nu o umilești.
     
  5. Să nu îi arăți doar bucuria reușitei, ci să o înveți să și piardă.
     
  6. Să nu o pregătești pentru a avea, ci pentru a fi.
     
  7. Să nu lași o zi fără să îi spui cât de importantă e în viața ta și cât de iubită te face să te simți. Să îi mulțumești că te-a ales pe tine, ca mamă.
     
  8. Să nu uiți să o întrebi dacă se simte iubită, apreciată, respectată. De multe ori, din păcate, intențiile noastre ca părinți, ajung altfel la copii.
     
  9. Să nu omiți să o protejezi așa cum are ea nevoie, nu așa cum ai tu nevoie.
     
  10. Să nu uiți că dacă vrei să o educi, vei reuși cu influență, nu cu putere. Iar dacă vrei să ai influență, fetița ta va trebui să te admire.