mamaplus

10 imagini superbe mamă-fiică ale celor mai îndrăgite artiste din Moldova

0
//
13.04.2021

Indiferent că ai fetiță sau băiat, copiii sunt o binecuvântare. Din momentul în care îl ții în brațe, micuțul tău îți va schimba radical viața, te va înzestra cu noi calități și aptitudini și te va face să te redescoperi. În articolul de față vom vorbi despre mamele de fete, care au o sensibilitate aparte. Tot despre ele oamenii de știință spun că indiferent de temperamentul pe care l-au avut până la sarcină, odată cu nașterea fetiței ele devin mai blânde și mai îngăduitoare. Chiar și așa, de-a lungul timpului vor exista și momente mai dificile, pentru că... așa sunt fetele. Ca să te inspirăm un pic și să-ți bucurăm privirea cu ceva frumos, am selectat câteva imagini mamă-fiică ale celor mai cunoscute artiste din Moldova.

Cornelia Ștefăneț și fiica sa Alexandra

mamaplus

La ai săi șase ani și jumătate, fiica interpretei Cornelia Ștefăneț se bucură de o copilărie foarte frumoasă, cu tot felul de activități creative. Pentru că a moștenit talentul de la mama sa, Alexandra Ștefăneț a avut și câteva prestații muzicale în scena mare, fiind apreciată de public. Mai mult decât atât, ea adoră să pozeze și este foarte ascultătoare atunci când vine vorba despre filmările unui videoclip sau o ședință foto.

Irina Kovalsky și fiicele sale Anghelina și Elizaveta

mamaplus

Liza (8 ani) și Anghelina (1 anișor) sunt mereu tratate ca niște prințese atât de părinți, cât și de frățiorul lor. Încă de mici Irina le învață să danseze, să cânte și să simtă libertatea mișcării, pentru că în acest mod copiii se dezvoltă în armonie și lipsiți de orice inhibiții. Interpreta Irina Kovalsky își răsfață fetele cu tot felul de surprize, cum ar fi costumașe personalizate sau ședințe foto creative.

Tatiana Heghea și Regina-Raluca

mamaplus

Nu avem cum să nu vă dăm din start o veste importantă din familia artistei Tatiana Heghea. Zâna Măseluță a venit pentru prima dată la Regina-Raluca zilele trecute – o veste cât se poate de frumoasă pentru o fetiță de 5 anișori, nu-i așa? Ei bine, să știți că Tatiana și fiica ei sunt gospodine adevărate, pentru că trebăluiesc și pozează mereu în bucătărie. Un tandem mamă-fiică fantastic!

Cristy Rouge și Emma

mamaplus

La un anișor și câteva luni, micuța Emma merge peste tot alături de mămica ei. Cristy spune că acest lucru nu are decât să le unească și mai mult, pentru că îmbrățișările și pupicii s-au înmulțit! Chiar dacă s-a lăsat temporar de muzică, Cristy Rouge își dezvoltă afacerile și se simte bine în postura de business lady, dar și mămică iubitoare.

Kătălina Rusu și Melissa

mamaplus

Cum i se cuvinte unei fiice de artistă, micuța Melissa în vârstă de un anișor a avut parte de mai multe ședințe foto alături de mămica ei. În timp ce unii admiratori spun că fetița i-ar semăna leit tăticului său, există și cea de-a doua tabără care țin mai mult cu mama. Până la urmă, cel mai important lucru este că frumoasa interpretă Kătălina Rusu este o mămică împlinită și are o dulceață de fetiță.

Ana Cernicova și Amelia Uzun

mamaplus

Cele două artiste formează un tandem spectaculos atât acasă cât și în scenă. La cei 10 anișori ai săi, Amelia spune că nu vrea să se despartă de copilărie, adoră orele de canto pe care le face cu mămica ei și își mai adoră frățiorul și surioara din partea tatălui. Cu siguranță, fiecare apariție în scenă a duetului Ana-Amelia este unică, ele fiind preferatele publicului de la noi și din România.

Karizma și Daria

mamaplus

La începutul lunii aprilie, Karizma a anunțat că așteaptă al doilea copil, iar de data aceasta va fi mamă de băiat. Armonie desăvârșită! Fiica ei în vârstă de 5 anișori este dulce foc și abia așteaptă să-și cunoască frățiorul.

”Mantra mea, pe care mi-o spun, este că nu am niciun drept să decid pentru Daria cu ce mână va scrie, pe cine să iubescă, ce profesie profitabilă să îșă aleagă. Datoria mea este să îi fiu alături și din privirea ei să înțeleg când trebuie să mă implic. Ideal ar fi copiii noștri să nu fie proiectele noastre eșuate, sau de succes... Ideal ar fi să ținem minte că ei și așa ne-au dăruit multă importanță când s-au născut.”, spune artista.

Tatiana Maxian și Riana

mamaplus

Despre fiica sa, interpreta Tatiana Maxian spune că este ”prelungirea sufletului său”. Micuța Riana învață în clasa întâi și își iubește mult cei doi frățiori ai săi. Tatiana are un simț al esteticului bine dezvoltat, pentru că adoră să creeze outfituri identice pentru soț și cei trei copii ai săi. O familie de-a dreptul unică și admirabilă.

Corina Țepeș și fiicele sale Smaranda și Ioana

mamaplus

Se pare că cele două fiice ale interpretei au moștenit talentul părinților și își fac calea lor în muzică. Smaranda are deja două piese cu tot cu videoclip și a cântat de câteva ori în scenă alături de părinții săi, iar Ioana a împlinit recent cinci anișori și este o fetiță foarte creativă.

Nona Marian și fiicele sale Sofia și Domnița

mamaplus

În vara acestui an fetele interpretei Nona Marian vor împlini 16 și respective 13 ani. Cele două frumuseți de fete sunt foarte creative, fiind pasionate de pictură. Nona le-a adus pe lume pe Sofia și Domnița în ani diferiți, doar că în aceeași zi, pe 21 iulie. O coincidență interesantă, care le oferă posibilitatea să organizeze o sărbătoare dublă an de an.