mamaplus

10 graviduțe superbe din Moldova care urmează să nască în această vară

-
//
04.06.2021

Sunt frumoase, își trăiesc viața în armonie și așteaptă cu nerăbdare momentul în care își vor îmbrățișa bebelușii pentru prima oară. Unele dintre ele au experiența sarcinii și a nașterii, altele pășesc pentru prima oară pe acest tărâm necunoscut și savurează fiecare clipă cu o doză de suspans și curiozitate. Până la urmă, fiecare sarcină este diferită, inclusiv dacă este vorba despre aceeași mamă. Admiră-le în continuare pe cele 10 femei cunoscute publicului de la noi care vor deveni mămici în această vară sau la începutul toamnei și abia așteaptă marele eveniment.

Anna Smolnițchi

mamaplus

Tânăra mămică și jurnalistă Anna Smolnițchi așteaptă un băiețel și, fiind pe ultima sută de metri cu sarcina, frecventează orelele de Pilates care îi fac bine atât fizic cât și moral. Deși este la a treia naștere, Anna spune că a studiat mult acest subiect și își dorește să-și aducă pe lume copilul într-un mod aparte, dar va lua o decizie finală înainte de marele eveniment.

Doina Stratan

mamaplus

Tot în această vară va deveni mamă pentru a doua oară și frumoasa bloggeriță Doina Stratan. Deși a trecut prin momente grele, ea nu și-a pierdut speranța nicio clipă și în prezent se bucură de 38 săptămâni fericite de sarcină. Doina așteaptă un băiețel, spre bucuria fetiței sale Alisa, în vârstă de doi anișori.

Gloria Gorceag

mamaplus

Prezentatoarea TV și interpreta Gloria Gorceag spune că așteaptă să vine bebeușul ”de la o zi la alta„, fiind în luna a noua de sarcină. Foarte curând, Gloria va deveni mama a doi băieți, cel mai mare copil având vârsta de aproximativ 3 anișori. Deși spune că a adăugat câteva kilograme în plus și a crescut ”ca o pâinică”, tânăra mămică este extrem de fericită și pregătită pentru noile schimbări din viața sa.

Marina Cârnaț

mamaplus

Mama a șapte copii Marina Cârnaț este pregătită să aducă pe lume încă un suflețel. Ea nu și-a dorit de această dată să afle sexul bebelușului din burtică, iar acum este în căutarea unui prenume pentru o fetiță sau băiețel care să înceapă cu litera M, întrucât toți copiii ei poartă prenume care încep cu literele T și M.

Cristina Gheiceanu

mamaplus

La 37 săptămâni de sarcină bloggerița și mama unei fetițe de 2 anișori, Cristina Gheiceanu, este în așteptarea celui de-al doilea bebeluș. Zilele trecute, Cristina și soțul ei, fotbalistul Ovidiu Mendizov, au sărbătorit 4 ani de căsnicie și 9 ani de când formează un cuplu. Cei doi se iubesc ca în prima zi și abia așteaptă să-și cunoască cea de-a doua fetiță care va veni pe lume în curând.

Natalia Barbu

mamaplus

A doua sarcină a venit ca o adevărată surpriză pentru interpreta Natalia Barbu. Mai mult, atunci când a aflat că va avea o fetiță, a fost extrem de fericită, iar fiul ei în vârstă de 9 ani i-a spus că este nerăbdător să-și cunoască surioara, să-i fie alături și să o protejeze.

Marcela Dedin

mamaplus

Prezentatoarea TV Marcela Dedin este însărcinată în 35 de săptămâni cu al treilea copil. Deși spune că a avut o ușoară stare de șoc atunci când a aflat marea noutate, s-a conformat rapid cu noua sa misiune și abia așteaptă să-și strângă la piept micuțul. 

Karizma

mamaplus

De 1 iunie, artista s-a căsătorit cu jurnalistul Ion Ghimpu, cel care între timp i-a devenit partener de viață și în curând va fi tăticul celui de-al doilea copil al său. Karizma este foarte fericită și împlinită, iar fiica ei Daria este încântată că va avea un frățior.

Doina Chiorescu

mamaplus

Prezentatoarea TV Doina Chiorescu a anunțat acum două luni că este însărcinată și va deveni mamă pentru prima oară. Doina a decis să-și ia o pauză din televiziune pentru a se bucura din plin de cea mai frumoasă perioadă din viața ei.

Cristina Moldovanu

mamaplus

Vestea că frumoasa prezentatoare TV Cristina Moldovanu este din nou însărcinată a venit ca o surpriză pentru toți urmăritorii ei de pe rețelele sociale. Aflându-se în prezent într-o vacanță exotică, Cristina a publicat și o poză sexy cu burtica de gravidă, etalându-și formele proeminente.

Kătălina Rusu

mamaplus

Deși urmează să nască în toamna acestui an, Kătălina Rusu este demnă de toată admirația noastră! Artista a mărturisit că a trăit un adevărat șoc când a aflat că este din nou însărcinată. Vestea a venit chiar de ziua fiicei sale Melissa care a împlinit un anișor în data de 31 ianuarie 2021.