mamaplus

Se poate întâmpla ceva rău dacă bebelușul adoarme cu suzeta în guriță?

0
//
25.08.2021

Printre cele mai mari avantaje de care beneficiază micuții ce folosesc suzeta sunt cele 50 de procente garantate că ar fi mai puțin expuși riscului de a deceda din cauza „sindromului morții subite". Ce se întâmplă însă dacă cel mic adoarme cu suzeta în guriță? Această întrebare este frecvent întâlnită în rândul proaspetelor mămici și tocmai de aceea vom afla niște răspunsuri în cele ce urmează.

În primul rând, specialiștii ne avertizează asupra următorului lucru: bebelușii ce au parte de suzetă încă din primele 2 luni de viață vor fi mai predispuși să dezvolte tot felul de infecții. Printre acestea, cele mai comune sunt cele cu Candida (la nivelul gurii) sau cele intestinale, în condițiile în care suzeta poate intra în contact cu tot felul de bacterii sau viruși când nu se află în gura bebelușului.

Bebelușul poate ajunge să nu mai vrea să adoarmă fără o suzetă

Motivul principal pentru care putem decide să-i dăm bebelușului suzetă este dorința de a se liniști mai ușor la culcare. Cu toate acestea, medicii spun  că suzeta nu este nici pe departe un subtitut pentru alte acțiuni pe care ar trebui să le facem atunci când ne culcăm bebelușul, astfel încât să-i imprimăm o rutină de somn. Mult mai important va fi să vorbim calm cu bebelușul, să-i punem o muzică liniștitoare, să-i citim ceva, să stingem luminile etc.

Dacă nu vom pune în practică aceste acțiuni, bebelușul nu va putea adormi decât cu suzeta și ne va fi mult mai greu să-l determinăm să renunțe la ea, cu precădere pe timpul somnului.

Specialiștiii ne asigură de faptul că este perfect sigur să-i dăm bebelușului o suzetă în timp ce doarme, atât timp cât ținem cont și de aceste reguli:

  • Nu atașa suzeta de o panglică, de un lănțișor etc. astfel încât să nu existe riscul de strangulare;
  • Nu-i da bebelușului suzeta dacă nu stăpânește încă bine suptul la sân;
  • Dacă nu ești sigură că suzeta nu este bine dezinfectată, mai bine nu i-o oferi;
  • Când nu știi sigur dacă modelul de suzetă ales nu este adecvat vârstei bebelușului, este preferabil să nu i-o pui la îndemână;
  • Nu înmuia suzeta în nimic, nici măcar în cazul în care vrei să-l determini pe bebeluș să renunțe la suzetă;
  • Nu-i pune la îndemână mai multe suzete (poate fi preocupat să le caute prin pat și va adormi mai greu);
  • Pentru siguranța deplină a micuțului, asigură-te că suzeta are și găuri pentru respirat

Dacă un bebeluș are până în 4 luni, va fi foarte greu să-l dezveți de suzetă pe timpul somunului, mai ales dacă știe de ea din primele zile de viață. Nu te aștepta să găsească rapid să-și găsească alte metode de a se liniști pentru a adormi, ci mai degrabă vei fi alături de el, îl vei liniști și oferă-i suzeta dacă vezi că este în prea agitat și nu se poate odihni.

După ce bebelușul depășește vârsta de 7 luni, poți continua să-i oferi suzeta, dar încearcă să-l determine să o folosească din ce în ce mai puțin. De exemplu, găsește metode prin care să-l liniștești fără suzetă.