mamaplus

Nou-născutul prematur și dismatur: ce îi aseamănă și ce îi diferențiază

-
//
30.09.2020

Nu puține sunt cazurile în care bebelușii se nasc cu o greutate prea mică în momentul venirii lor pe lume. În acest caz se poate vorbi despre nou-născut prematur sau nou-născut dismatur.

Chiar dacă atât nou-născutul prematur, cât și nou-născutul dismatur au un punct comun – acela al greutății prea mici la naștere, în realitate aceștia se diferențiază prin durata săptămânilor de gestație.

Nou-născutul prematur vine pe lume puțin mai devreme decât ar fi normal, mai înainte de săptămâna 37 de sarcină (calculată din data conceperii bebelușului) sau de săptămâna 39 de sarcină (calculată din data primei zile de sângerare a ultimului ciclu menstrual).

Nou-născutul dismatur vine pe lume la termen, nașterea având loc așa cum medicii prevăzuseră inițial, respectându-se săptămânile de gestație, însă acesta are o greutate mică la naștere.

Ceea ce îi aseamănă este, de fapt, greutatea, dar și problemele care se pot ivi ulterior. O greutate prea mică la naștere determină o serie întreagă de probleme, funcțiile lor vitale fiind destul de mult afectate.

Atunci când vorbim despre greutate mică la naștere nu avem cum să nu privim către indicii normali de greutate. Așadar, un nou-născut normal va avea o greutate cuprinsă între 2.500 de grame și 4.500 de grame, având o lungime cuprinsă între 45 și 55 centimetri. Cu alte cuvinte, nou-născutul va fi destul de bine proporționat ținând cont de parametrii lungime/înălțime.

Nou-născutul prematur va avea o greutate mai mică de 2.500 de grame, născându-se, așa cum aminteam, mai înainte de termen. În funcție de greutatea sa, dar și de săptămâna de gestație în care a venit pe lume, prematurul poate fi clasificat în prematur de gradul I (1.500 și 2.500 de grame, nașterea are loc după săptămâna a 30-a de sarcină), prematur de gradul II (1.000 și 1.500 de grame, nașterea are loc între săptămânile 25 și 30 de sarcină) și prematur de gradul III (1.000 de grame, nașterea are loc la mai puțin de 27 de săptămâni de sarcină).

Prematurul va avea nevoie de îngrijiri medicale, fiind ținut sub supravegherea medicilor specialiști la terapie intensivă, până atunci când funcțiile sale vitale ar putea funcționa corect.

Nou-născutul dismatur are nevoie de o alimentație echilibrată și sănătoasă pentru ca greutatea lui să poată crește în cel mai scurt timp. De regulă, printre cele mai frecvente cauze ale dismaturității putem enumera fumatul în timpul sarcinii, consumul de alcool, prezența unor infecții în sarcină.