Multe proaspete mămici ascultă de sfaturile femeilor mai în vârstă și în felul acesta ajung să comită greșeli majore în ceea ce privește îngrijirea nou-născutului. Unul dintre miturile perpetuate de-a lungul ultimelor decenii este că micuțul are nevoie de mănuși pentru a nu-i fi frig sau ca să nu se zgârie.
Există două motive care au dictat apariția mănușilor pentru bebeluși. În primul rând, ele au fost gândite pentru a proteja de frig corpul nou-născutului. Sunt oare necesare în acest caz? Trăim vremuri în care noi, adulții, suntem cei care putem stabili temperatura optima a încăperii în care locuim. În prezent putem avea lejer 24 de grade în camera în care își petrece bebelușul țoață ziua. Astfel că nu avem niciun motiv să îi încălzim mânuțele cu ajutorul mănușilor.
Mulți bebeluși au mânuțele reci, indiferent cât de cald este în mediul ambiental. Acest lucru este cauzat de faptul că vasele de sânge ale nou-născutului sunt foarte mici, iar circulația sangvină este relativ redusă. Chiar și cu mănuși din bumbac mânuțele celui mic vor rămâne tot reci.
Un alt motiv pentru care au fost folosite mănușile a fost legat de faptul că micuții au unghii subțiri și foarte ascuțite cu care se rănesc pe fața. Ei bine, tot în magazinele cu produse speciale pentru nou-născuți există ustensile delicate cu ajutorul cărora pot fi tăiate unghiuțele celui mic fără teama că l-ai putea răni. Așadar, de ce să îi acoperi degetele, în loc să îi tai unghiile?
De ce să NU îi pui mănuși bebelușului
Să nu uităm că în uter copilașii au avut doi prieteni - mâinile lor. Cu ele s-au jucat, le-au dus la nas, la gură, ba chiar și-au supt degetele. Chiar și după ce s-au născut, micuții își păstrează aceste obiceiuri. Practic, cu ajutorul propriilor mâini bebelușii se calmează singuri atunci când ceva îi deranjează: își ating fața cu mâinile, își sug degetele.
Atunci când sunt acoperite cu un material textil, contactul va fi diferit și poate deveni supărător pentru ei. Practic, învelindu-i mâinile cu aceste mănuși din bumbac, bebelușul este privat de posibilitatea de a explora tactil ceea ce îl înconjoară. Degetele au o mulțime de terminații nervoase care îl ajută să descopere senzații felurite: cald, rece, dur, moale, ud, aspru, fin.
Există și un risc uriaș. Mănușile pentru bebeluși au dimensiuni reduse. Asta înseamnă că, din nefericire, se poate întâmpla ca cel mic să și le tragă de pe mânuțe și să le bage în gură, ajungând să se sufoce cu ele. În plus, unele dintre mănușile pentru nou-născuți sunt prevăzute cu un șiret care să le țină împerecheate. Și acesta poate prezenta risc de sufocare.
Ca să eviți zgârieturile, cea mai bună soluție este să îi tai unghiuțele. Oricât de firave ți s-ar părea, e necesar să le scurtezi. În magazinele cu produse pentru nou-născuți vei găsi forfecuțe special concepute pentru a nu răni degetele micuțe ale bebelușului. De asemenea, vei găsi unghiere adaptate dimensiunilor degețelelor celui mic. Nu uita de pilele de unghii, pentru că întotdeauna vor rămâne colțuri netăiate cu care rișcă să se zgârie.
Există părinți care, de teamă că folosind forfecuța rișcă să îl rănească pe copilaș, pur și simplu îi rod unghiile, lucru total greșit și neigienic. Câta vreme folosești produse special concepute pentru bebeluși, nu trebuie să îți pui această problemă. Unghierele au un cleștișor special conceput pentru unghiile micuțe ale bebelușului, iar forfecuțele - vârfuri rotunjite și lama scurtă.