mamaplus

Cum vede un bebeluș începând cu ziua nașterii și până la un an. Imagini inedite

-
//
29.06.2020

Încă dinainte să se nască, fetușii pot diferenția între lumină și întuneric. Totuși, imediat după ce au venit pe lume, bebelușii nu disting forme sau contururi, și nici culori. Copiilor le ia câteva luni bune pentru a-și dezvolta vederea și a distinge chipul mamei sau al tatălui, pentru a observa culorile jucăriilor și pentru a-și putea concentra privirea pe obiecte îndepărtate, potrivit dailymail.co.uk.

Pentru a-i face pe adulți să înțeleagă cum văd copiii până la 12 luni, chirurgul oftalmolog Romesh Angunawela a realizat mai multe imagini în care ilustrează lumea pe care o percep bebelușii. De exemplu, un nou-născut nu vede nici forme, nici culori, doar lumină și întuneric.

mamaplus

La început, aceștia nu văd culorile, iar pe parcurs încep să observe doar nuanțele puternice care contrastează cu fundalul. Doctorul Angunawela susține că părinții își dau seama atunci când micuții lor încep să perceapă culorile: „Inițial, ochii unui copil par să se plimbe din cauza lipsei de coordonare, dar acest lucru se stabilește rapid, iar până ajunge la trei luni, ar trebui să discearnă chipurile mamei și tatei mai clar și să se fixeze asupra lor”.

mamaplus

„Asta ar putea coincide cu primele lor zâmbete, fiindcă se dezvoltă și coordonarea mușchilor faciali”, mai explică specialistul. Înainte să ajungă la patru luni, bebelușii abia văd la o distanță de 25 de centimetri. Tot atunci se dezvoltă și coordonarea mână-ochi.

mamaplus

De-a lungul următoarelor luni, copiii încep să perceapă din ce în ce mai clar culorile și obiectele îndepărtate. Cu toate acestea, doctorul spune că vederea unui copil este aproape complet dezvoltată la vârsta de doi ani. „Acest lucru coincide cu un interes crescut pentru explorarea lumii din jurul lor”, explică Angunawela.

mamaplus