mamaplus

Cum se manifestă regresia de somn la bebeluși, începând cu vârsta de 4 luni

-
//
15.07.2022

În perioada regresiei de somn, de la vârsta de 4 luni a bebelușului, au loc schimbări în rutina zilnică. Cei mici încep să se trezească în timpul nopții și pot deveni destul de agitați. Se poate întâmpla de câteva ori pe noapte. Cauza? Cercetările au demonstrat că în jurul vârstei de 10-12 săptămâni de viață la copii începe să se dezvolte ritmul circadian. Specialiștii precizează că în cazul adulților somnul trece din profund în superficial. În cazul nou-născuților, însă, aceștia se cufundă mai mult în somn profund.

În jurul vârstei de 4 luni, începe această trecere la ritmul specific adulților. Copiii încep să doarmă în faze ușoare a somnului și se pot trezi ușor. Această perioadă de tranziție durează diferit de la un copil la altul. Totuși, există câteva metode prin care bebelușul și părinții pot reveni la somnul liniștit.

Metoda plânsului/a strigătului

Specialiștii susțin că există mai multe metode prin care poți obișnui copilul care trece prin regresia de somn să adoarmă ca înainte. Una ar fi metoda plânsului. Cu alte cuvinte, nu se recomandă ca părinții să alerge imediat la patul micuțului ca să-l liniștească când se trezește. Acesta va trece printr-o perioadă de plâns, dar totodată va învăța singur să se liniștească și să adoarmă din nou, dacă se trezește de la mișcări și gălăgie.

Desigur, mulți dintre părinți nu pot răbda să asculte cum plânge propriul copil. Dar vor avea toți de câștigat din momentul în care bebelușul va învăța să adoarmă singur. Totuși, dacă plânsul copilului e inacceptabil pentru părinți, există metode alternative pentru obișnuințele de somn. Însă, dacă încercați metoda plânsului, puteți să vă apropiați de micuț, să verificați vizual că este în regulă și să-i dați de înțeles că sunteți alături și nu e în pericol. Totodată, dacă copilul e obișnuit să mănânce în timpul nopții, încercați să-i stabiliți un regim la ore fixe.

Alimentați suficient copilul în cursul zilei

E important să vă asigurați că micuțul a mâncat suficient în timpul zilei, așa încât să nu flămânzească noaptea. Dacă micuțul se va trezi flămând, acesta trebuie hrănit și cel mai probabil că nu va adormi până nu va fi alimentat.

Lăsați copilul să adoarmă singur

O altă metodă pentru deprinderi de somn ar fi să încercați să culcați copilul în patul său când el încă nu a adormit. Cel mai bine ca bebelușul să fie somnolent când este culcat așa încât să adoarmă singur. Metoda ajută copilul ca atunci când se trezește în toiul nopții la fel să adoarmă singur.

Culcați copilul în liniște și calm

Specialiștii susțin că, așa cum copilul devine mai activ și atent la 4 luni, e important ca atunci când este culcat în cameră să nu fie lucruri care-i pot atrage atenția sau îl pot deranja. Prin urmare, trebuie creată atmosfera ce predispune la somn, la odihnă. Asigurați-vă că e liniște și întuneric în cameră.

Creați o rutină de culcare

Recomandarea presupune un șir de lucruri și proceduri care se fac înainte de somn. Acestea trebuie îndeplinite în aceeași ordine și la aceeași oră în fiecare seară înainte ca micuțul să meargă la somn. De exemplu, șirul acțiunilor poate fi următorul: baie, o carte citită, alăptarea sau alimentele prin sticluță și culcarea în pat. Când la copii apar dinții, puteți introduce și o procedură ușoară de curățare a cavității bucale. Aceste deprinderi îl vor ajuta pe copil să înțeleagă că urmează să adoarmă și o va face mai ușor.

Nu ezitați să consultați medicul pediatru

Dacă bebelușul trece mai greu prin regresia de somn de la 4 luni sau credeți că ceva decurge problematic, oricând puteți apela la sfatul și consultul medicului specialist. Îngrijorările pentru sănătatea propriului copil sunt normale și e bine ca părintele să se asigure că bebelușul său este în siguranță. Mai cu seamă când acesta trece prin lucruri noi pentru el. Pediatrul poate veni cu recomandări și poate spulbera temerile în plus, așa încât părintele să fie sigur că nu există niciun pericol pentru copil.