mamaplus

Cel mai bun truc pentru înlăturarea petelor de pe hainele bebelușului

-
//
23.04.2021

Mămicile spală zilnic hăinuțele bebelușului, iar petele murdare le dau mari bătăi de cap. Uneori îți pare aproape imposibil să le înlături, iar în ajutor îți vin nu doar detergenții dar și trucurile testate de mămicile cu experiență.

O mămică din Marea Britanie (UK) a postat pe un grup de Facebook, dedicat trucurilor de curățare a hăinuțelor bebelușului, propria sa experiență sau, mai bine spus, propriul experiment. Într-o fotografie postată de aceasta, apare un body, de tip tricou din bumbac, pătat cu sos de roșii. În cea de-a doua fotografie, aceeași hăinuță a bebelușului apare complet curată, fără acele pete supărătoare de roșii.

Mămica britanică a dezvăluit prietenilor virtuali micul ei secret. Hăinuța pătată a fost ținută în lumina puternică a soarelui, timp de o zi (24 ore), fără să îndepărteze murdăria cu diverși detergenți. Mesajul ei a primit zeci de aprecieri, iar mai multe mămici au afirmat că fac la fel și metoda chiar funcționează.

„Murdăria cu materie fecală și petele dispar chiar și după câteva ore de stat sub razele puternice ale soarelui. Nu stiu cum anume funcționează acest lucru. De fiecare data când fac asta, funcționează garantat”, povestește ea.

Ce trebuie să știi despre curățarea hăinuțelor bebelușului?

Spălarea

Bebelușii, în general, tind să aibă o piele sensibilă, de aceea va fi nevoie să-i speli hăinuțele și să le usuci înainte să le poarte cel mic (mai ales când vine vorba despre articolele vestimentare cumpărate recent). O excepție fac jachetele sau hanoracele, în general, hăinuțele care se poartă peste alte hăinuțe deoarece nu intră atât de mult în contact cu pielea bebelușului.

Detergenții

Recomandarea specialiștilor este ca hăinuțele nou-născuților să fie spălate separat de restul celorlalte haine (ale adulților, ale copiilor mai mari) folosindu-se produse de curățare destinate special bebelușilor, care sunt de altfel mai puțin dăunătoare. Academia Americană de Pediatrie sugerează că atât timp cât bebelușul nu suferă de vreo alergie, nu este nimic în neregulă să folosești un detergent obișnuit.

Înlăturarea petelor

Pentru ca îndepărtarea petelor să fie cât mai eficientă, murdăria ar trebui să fie înlăturată atunci când este „proaspătă”. Apa fierbinte și razele soarelui sunt cele mai bune dezinfectante pentru hainele bebelușului care au pielea sensibilă deoarece sunt singurele metode care nu conțin substanțe chimice.