Zilele caniculare sunt insuportabile, iar aparatul de aer condiționat este unica salvare. Totuși, ca părinte, își dorești să-ți menții bebelușul în siguranță și confort. Deși un aparat de condiționat în camera în care doarme bebelușul NU este neapărat necesar, este o metodă eficientă de răcire a aerului din timpul zilelor sau nopților calde. Este OK să folosiți un aparat de aer condiționat în camera copilului, dar trebuie să luați câteva măsuri de precauție foarte importante.
Mulți medici sunt de acord că este în regulă să folosești un aparat de aer condiționat si este de preferat decât să lași un nou-născut să stea într-un mediu extrem de cald și umed. Bebelusii nu au încă posibilitatea naturală de a-și ajusta temperatura corpului și sunt vulnerabili la bolile legate de căldură și la supraîncălzire. Aceasta poate provoca deshidratare, erupții cutanate pe corp, epuizare de la căldură sau chiar șoc termic. Mulți experți consideră că o cameră răcoroasă va ajuta copilul să doarmă confortabil și va reduce riscul de sindrom de moarte subită la sugari.
Cum să folosiți în siguranță un aer condiționat în preajma unui bebeluș
O cameră foarte rece ar putea, de asemenea, să scadă prea mult temperatura copilului. Prin urmare, dacă intenționați să utilizați un aparat de aer condiționat, trebuie să urmați sfaturile de mai jos.
Mențineți întotdeauna o temperatură confortabilă a camerei
Orice schimbare a căldurii și umidității exterioare va afecta răcirea aparatului de aer condiționat și încăperea s-ar putea răci foarte repede. Acest lucru poate deveni inconfortabil pentru copil. Prin urmare, trebuie să fixati temperatura la o setare confortabilă, care nu este prea caldă sau prea rece. Cel mai bine este să mențineți un interval între 23 și 25 de grade Celsius. Trebuie să vă asigurați că nu devine prea frig pentru copil în cameră. Dacă aparatul nu are un cronometru, puteți utiliza un ceas cu alarmă. Opriți aparatul AC după ce camera a devenit suficient de răcoroasă pentru ca bebelușul să poată dormi.
Păstrați copilul departe de fluxul direct de aer rece
Asigurați-vă că bebelușul nu stă direct în curentul de aer condiționat. Îmbrăcați copilul cu hăinuțe ușoare, astfel încât picioarele și brațele să fie acoperite. Puneți o căciuliță foarte subțire pe cap și folosiți șosete de bumbac pentru a-i acoperi picioarele.
Bebelușul trebuie să fie îmbrăcat cu un strat mai gros de îmbrăcăminte decât un adult însă nu trebuie înfășat în timpul verii. Puteți utiliza o păturică ușoară pentru a acoperi copilul atunci când aparatul este pornit. Dacă intenționați să utilizați aparatul de aer condiționat toată noaptea, ar putea fi o idee bună să îmbrăcați bebelușul în hăinute călduroase. Dacă copilul este bine acoperit, va exista un risc scăzut de a se îmbolnăvi datorită schimbărilor de temperatură.
Verificați periodic modul de funcționare al aparatului
Trebuie să vă asigurați că aparatul funcționează corect. Filtrele aparatului de aer condiționat trebuie verificate și curățate lunar pentru a evita supraîncărcarea cu bacterii a aparatului.
Păstrează bebelușul bine hidratat
Folosirea aparatului de aer condiționat poate usca pielea și, prin urmare, este important să îl păstrați pe bebe bine hidratat în permanență. Din acest motiv puteți păstra un bol cu apă în cameră. Acesta va împiedica uscarea excesivă a aerului, și păstrarea aerului în limite normale de umiditate.
Nu mutați bebelușul rapid într-un loc cald, după ce îl luați din camera cu aer condiționat.
La o schimbare bruscă a temperaturii, bebelușul s-ar putea îmbolnăvi. Prin urmare, opriți curentul de aer condiționat și acordați timp bebelusului pentru a se obișnui cu temperatura exterioară.
Alte modalități de a păstra bebelușul la o temperatură confortabilă
Dacă nu sunteți convins de ideea de a utiliza un aparat de aer condiționat în cameră, iată câteva sfaturi alternative pentru a răci aerul din cameră:
- Îmbrăcați bebelușul în haine ușoare din bumbac
- Folosiți un ventilator si un dezumidificator
- Folosiți perdele pentru a bloca căldura și a păstra camera răcoroasă
- Verificați mâna, pieptul și picioarele copilului pentru a vă asigura că este confortabil și nu s-a răcorit prea tare.
Dacă intenționați să folosiți aparatul de aer condiționat, trebuie să luați măsurile de precauție necesare. Fiți conștienți de o schimbare bruscă a temperaturii și asigurați-vă că bebelușul dvs. nu este niciodată prea rece sau supraîncălzit.