mamaplus

Când poate începe diversificarea alimentației la bebelușii născuți prematur?

-
//
10.12.2021

Vârsta bebelușilor născuți înainte de termen se calculează în funcție de vârsta lor (vârsta reală) minus numărul de săptămâni sau luni cu care s-a născut mai devreme. De exemplu, un copil de 8 luni, născut cu două luni mai devreme, va avea vârsta corectată de 6 luni. Vârsta corectată este utilizată în general până când copilul împlinește 2 ani. În cazul copiilor născuți prematur (<37 săptămâni de gestație), înainte de a se începe diversificarea, ar trebui să se țină cont de progresul întârziat al dezvoltării abilităților motorii, dar și de imaturitatea organelor și a sistemului digestiv.

Nu este recomandat în cazul copiilor născuți prematur să se înceapă diversificarea la 6 luni, vârsta reală, ci în jurul vârstei de 6 luni corectate. Cu toate acestea, în cazul unora dintre bebelușii prematuri, mama poate observa că cel mic este pregătit pentru introducerea alimentelor solide înainte de a atinge pragul corectat de 6 luni. Foarte important, atunci când se începe diversificarea, este ca bebelușul să poată sta în scaunul de masă nesusținut, această etapă de dezvoltare putând fi întârziată la copiii prematuri.

Cum știm când un bebeluș născut prematur este pregătit pentru a începe diversificarea? Urmărim semnele de mai jos:

  • stă în scaunul de masă nesusținut;
  • controlează mișcările capului și ale gâtului;
  • folosește degetul arătător și degetul mare pentru a ridica jucăriile de dentiție și a le băga în gură;
  • acceptă lingurița, fără a o împinge afara din gură cu limba;
  • manifestă interes pentru mâncare aplecându-se înainte și deschizând gura sau apucând cu mâna bucăți de mâncare de pe tavă;
  • dă semnale când este sătul: se lasă pe spate, întoarce capul.