Cel mai frecvent motiv pentru care bebeluşul se freacă la ochi este oboseala. Atunci când micuțului îi este somn, îşi simte ochii obosiți. Şi, aşa cum masajul relaxează un muşchi obosit, frecatul ochilor îl ajută să ușureze tensiunea creată în jurul mușchilor ochilor precum și greutatea pe care o simte pe pleoape. Atunci când se manifestă astfel, trebuie să îl adormi cât mai curând posibil. Există totuși și situații în care bebelușii își freacă ochișorii și din alte motive. Vezi care sunt acestea în continuare.
Ochii îi sunt uscați
Dacă bebe a dormit de ajuns şi totuşi se freacă la ochi poate fi un semn că are ochii uscați. Ochii bebelușului sunt protejați de o peliculă care, atunci când ochii stau prea mult deschiși, se evaporă, rezultând în uscarea ochiului și cauzând disconfort pe care bebelușul încearcă să îl elimine prin frecare. Frecarea ochilor stimulează lacrimile, restabilind umezeala acestora.
Este curios
În afară de somnolență sau oboseală, există și alte cauze care îl pot face pe bebe să se frece la ochi. Imediat ce își dezvoltă abilitățile motrice, începe să își atingă diferite părți ale corpului, incluzând ochii, pentru a înțelege cum răspunde corpul lui la atingere.
Este uimit
Atunci când bebelușul nu este obosit, dar se freacă la ochi, ar putea fi din cauza stimulării vizuale pe care frecatul o produce. Îi plac modelele vizuale pe care frecatul ochilor închiși i le produce. Ca să înțelegi, închide și tu ochii și freacă-ți pleoapele. Poți preveni acest lucru distrăgându-i atenția cu ceva mai interesant.
I-a intrat ceva în ochi
Bebelușul se poate freca la ochi și atunci când ceva îl irită. Ar putea avea urdori sau particule de praf care să îl irite atât de tare, încât să îl provoace să îşi frece ochii până se înroșesc. Mai mult, particulele de praf îi pot zgâria ochiul.
Dacă bebe se freacă la ochi în timp ce plânge, este un semn sigur că are ceva în ochi. În acest caz, curată-i ochii cu o compresă sterilă îmbibată cu ser fiziologic. Folosește o bucată de bumbac curat pentru a-i șterge urdorile. Dacă aceste lucruri nu rezolva problema, atunci trebuie să mergeți la un control medical.
Mai mult, ca să previi astfel de situații, asigura-te că cel mic nu stă într-un mediu cu mult praf în aer.
Cum îl putem opri?
Deşi unii specialişti recomandă să îi punem micuțului mânuşi, alții susțin că acestea nu sunt deloc benefice. Mânuțele sunt instrumentele prin care cel mic descoperă lumea, atingând ceea ce îl înconjoară, dar şi pe sine însuşi. Acoperindu-i mâinile, nu numai că-i crești nivelul de stres – care oricum există, din cauza schimbării de mediu, nu numai că îi refuzi posibilitatea de a se liniști de unul singur, dar îi și oprești evoluția intelectuală și emoțională, pentru că mâinile sunt, de acum, intermediarul pentru multe tipuri de senzații. La naștere, copilului poate percepe, prin atingere, diferențele între texturi, forme și densități ale obiectelor. Deci, acoperitul mâinilor cu mânuşile nu reprezintă o soluție!
Pentru a îl opri pe cel mic din frecat la ochi trebuie să vedem care este cauza şi să acționăm în funcție de acest aspect. Ideal este, însă, să ne asigurăm că cel mic are în permanență unghiile tăiate, pentru a nu se zgâria.