Copiii încep să înțeleagă intuitiv lumea înconjurătoare încă de la vîrsta de două luni, dispunînd de o cunoaștere înnăscută a unor principii fizice fundamentale, așa cum ar fi gravitația, conform unui nou studiu, conform LiveScience.com.

Bebelușii înțeleg unele legi ale fizicii

„Credem că ne naștem cu anumite așteptări cu privire la obiectele din jurul nostru, chiar dacă această cunoaștere este o aptitudine care nu ni se predă niciodată. Pe măsură ce un copil crește cunoașterea devine din ce în ce mai complexă și mai rafinată și conduce în cele din urmă la formarea abilităților pe care le folosim ca adulți", a explicat Kristy van Marle, profesor de psihologie la Universitatea din Missouri.

Kristy van Marle și colega sa Susan Hespos, psiholog la Universitatea Northwestern, au reanalizat o serie de studii asupra inteligenței copiilor realizate în ultimii 30 de ani. Ele au descoperit faptul că micuții înțeleg deja intuitiv anumite legi ale fizicii încă de la vîrsta de două luni, vîrsta de la care încep să urmărească obiectele din jur cu ambii ochi, și rămîn cu privirea fixată asupra lucrurilor sau evenimentelor pe care le consideră interesante.

Spre exemplu, încă de la două luni un copil ințelege că obiectele care nu sînt susținute vor cădea și că obiectele ascunse nu încetează să existe. Într-unul dintre teste un obiect a fost ascuns într-un container care apoi a fost mutat. Un copil de două luni a știut că obiectul respectiv a fost mutat odată cu containerul.