Iubitorii tradiţiilor, dar şi adepţii unei alimentaţii cât mai sănătoase, pot alege să coloreze ouăle de Paşte cu ajutorul unor fierturi din plante, reţetele fiind păstrate din generaţie în generaţie.

Cum vopsim ouăle de Paște prin metode naturiste? Idei practice!

Vopsele din plante

Cel mai cunoscut ingredient natural pentru vopsirea ouălor sunt foile de ceapă, iar culoarea obţinută este maroniu deschis sau galben. Vopseaua obținută din foile de ceapă nu se ia pe mână, cum se întâmplă cu cele din comerţ.

Foile se fierb bine, apoi se strecoară şi, în lichidul obţinut, se pun ouăle fierte şi se mai lasă pe foc aproximativ 15-20 de minute. La sfârşit, se ung cu o bucăţică de slănină, pentru luciu.   

Cum vopsim ouăle de Paște prin metode naturiste? Idei practice!

Pentru o culoare verde intens, se prepară o fiertură concentrată din urzici. La fel, după ce se fierb se strecoară şi ouăle gata fierte se mai lasă pe foc, în lichidul astfel obţinut, 15-20 de minute.   

Cum vopsim ouăle de Paște prin metode naturiste? Idei practice!

Pulberele de turmeric pot fi folosite pentru a obţine ouă galbene. Se fierb bine, se strecoară, iar procedeul este apoi acelaşi ca şi în cazul ouălor vopsite cu foi de ceapă sau urzici.   

Cum vopsim ouăle de Paște prin metode naturiste? Idei practice!

Ouă de un roşu intens veţi obţine dacă veţi prepara o fiertură din rădăcină de roibă. La fel, ouă roşii se pot obţine şi din fiertură concentrată de sfeclă roşie. Şi aici este acelaşi procedeu, în fiertura strecurată se pun ouăle gata fierte şi se mai ţin pe foc 15-20 de minute.   

Cum vopsim ouăle de Paște prin metode naturiste? Idei practice!

Dăcă doriți să vă colorați ouăle de sărbătoare în nuanța albastră, atunci puteți opta pentru varza roșie.

Cum vopsim ouăle de Paște prin metode naturiste? Idei practice!

Cafeaua poate fi un ingredient natural superb pentru a colora ouăle cafenii. Vor avea un aspect frumos și aromă seducătoare.

Cum vopsim ouăle de Paște prin metode naturiste? Idei practice!

Frunzele de spanac pot fi muninate pentru nuanța verde deschis.

Cum vopsim ouăle de Paște prin metode naturiste? Idei practice!

Decor

Pentru decor se folosesc diferite frunze cum ar fi trifoiul sau pătrunjelul. Frunza se aplică pe oul fiert, iar acesta se îmbracă apoi într-o bucată de ciorap subţire foarte bine întins, apoi se leagă cu aţă. Se pune în recipientul cu vopsea, se lasă 15-20 de minute, apoi se scoate, se îndepărtează ciorapul şi frunza şi se unge cu puţină slănină sau cu un tifon îmbibat în ulei.

Cum vopsim ouăle de Paște prin metode naturiste? Idei practice!

Cum vopsim ouăle de Paște prin metode naturiste? Idei practice!

Cum vopsim ouăle de Paște prin metode naturiste? Idei practice!

Sursa: adevarul.ro