Frigiderul tău nu este un simplu dulap în care arunci la întâmplare mâncarea. Este un aparat electrocasnic care te ajută să îţi păstrezi gustările preferate, condimentele şi alimentele în condiţii optime. Dacă vrei să te bucuri de prospeţimea alimentelor tale cât mai mult timp, este bine să ştii care sunt acele zone ale frigiderului care au temperaturi diferite.
Frigiderul are multe compartimente, care servesc unor scopuri diferite, aşa că îţi prinde bine să descifrezi „harta“ cu cele mai bune zone ale acestuia, în care poţi păstra alimentele în funcţie de tipul şi de prospeţimea lor.
Sertarele congelatorului
Să începem cu lucrurile evidente. Congelatorul este perfect pentru a depozita alimentele congelate. Cuburile de gheaţă pentru băuturi şi smoothie-uri se păstrează aici, la fel şi fructele congelate, legumele congelate, carnea congelată, supa concentrată de legume sau de carne şi altele. Dacă vrei, poţi păstra aici un număr surprinzător de alimente, pentru a le folosi ulterior, cum ar fi tortilla, sosul pentru paste. Poţi congela pâinea până la maximum 3 luni, dar nu o ţine în frigider, pentru că se va usca.
Uşa frigiderului, o zonă controversată
Uşa este considerată cea mai caldă zonă a frigiderului şi ar trebui să o foloseşti pentru a păstra alimentele cele mai rezistente (care nu au mari şanse să se strice dacă le aşezi aici). Depozitează în micile rafturi de pe uşa frigiderului condimentele, cutiile sau sticlele de suc şi alte alimente care rezistă la fluctuaţiile de temperatură de aici. Deoarece uşa frigiderului este deschisă foarte des, ouăle şi produsele lactate nu ar trebui să fie păstrate aici, chiar dacă îţi place să bei lapte direct din cutie şi să îl ai mereu la îndemână.
Rafturile superioare
Partea de sus a frigiderului are cele mai constante temperaturi, în vreme ce rafturile de mai jos sunt considerate cele mai reci. O bună strategie este să aşezi alimentele care nu trebuie gătite cât mai aproape de partea de sus a frigiderului. Printre acestea se numără resturile de mâncare rămasă de la cină, de exemplu, băuturile şi alimentele precum tortilla, humus şi cărnurile afumate. Verdeţurile le menţii proaspete dacă le aşezi în poziţie verticală într-un borcan cu apă şi le acoperi lejer cu o pungă de plastic.
Citește continuarea pe clickpoftabuna.ro