mamaplus

Invazie de șobolani într-o grădiniță din Rezina

-
//
09.07.2019

Condiţii de Evul Mediu la grădiniţa nr. 6 din Rezina. Cea mai mare instituţie preşcolară din oraş se află într-o stare deplorabilă.

mamaplus

Şobolanii mişună ca la ei acasă prin bucătărie şi în sălile de curs în care stau copiii, iar din cauza unei defecţiuni electrice, bucătăresele s-au curentat. 

Autorităţile promit că vor interveni, dar nu se ştie când. Pentru că reţeaua electrică e veche, la bucătărie a izbucnit un incendiu. Explozia s-a auzit tocmai până la grupele unde sunt copii.

Tot atunci, bucătăresele au fost electrocutate la locul de muncă. Şi asta nu e tot. Atât părinţii, cât şi angajaţii se plâng că în grupe şi în bucătărie sunt şobolani.

Că sunt probleme, o recunoaşte şi administraţia grădiniţei. Explicaţia este că niciodată nu s-a făcut o reparaţie totală a clădirii.

Totuşi, o soluţie există. Grădiniţa nr. 6 din Rezina ar urma să fie reparată capital din banii oferiţi de Guvernul României. Nu se ştie deocamdată când vor fi alocate fondurile. Primarul oraşului Rezina spune că este gata să intervină din bugetul local.

Sursa: noi.md