Un copil de 3 ani a murit după ce a căzut în fosa septică a unei şcoli din judeţul Iaşi, România. Băiatul urma să meargă la grădiniţă abia din toamnă, dar conducerea şcolii îi convinsese pe părinţi să-l aducă la cursuri, ca să se obişnuiască.
A fost găsit abia la două ore după ce fratele său mai mare i-a anunţat pe dascăli că nu ştie unde este. Fosa septică în care a căzut fusese construită, cu 11 ani în urmă, chiar de tatăl copiilor, şi era acoperită cu un capat de tablă ruginită.
„Dacă nu îl dau la şcoală, ce se întâmplă? Vin şi îmi iau copii la stat că sunt neglijentă şi nu vreau să îi dau la şcoală. Pentru ce îi mai dăm la şcoală? Copilul pentru ce îl dai la şcoală ca să îl ştii în siguranţă, să ştii că învaţă.”, a spus Elena Silică, mama copilului decedat.
În şcoală s-a deschis o anchetă şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean au fost la faţa locului.
„Colegii mei s-au deplasat imediat la fața locului și au constatat că fosa septică nu era asigurată corespunzător. Cu siguranță nu este nevoie de o anchetă ca să vezi acest lucru. Probabil doamna director își va da demisia.”, a declarat Sabina Manea, purtător de cuvânt ISJ Iași.
La începutul anului 2018, în România, erau 2.600 de şcoli cu toaletă în curte. Cele mai multe sunt în Moldova, Iaşiul fiind pe locul trei cu peste 200 de unităţi de învăţământ.
Sursa: publika.md