mamaplus

O gravidă din Ungheni a murit, după ce a fost lovită de un șofer fără permis

-
//
27.11.2019

O tânără a murit la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa strada neregulamentar. Aceasta urma să nască în curând, fiind în luna a opta de sarcină. Tragedia a avut loc astăzi, în jurul orei 10:55, în localitatea Măcărești, din raionul Ungheni.

Potrivit poliției locale, victima, o tânără în vârstă de 31 de ani, traversa strada la o distanță de aproximativ 500 m de trecerea pentru pietoni, când a fost lovită de un automobil, la volanul căruia se afla un tânăr de 19 ani care nu deține permis de conducere. 

Femeia era mamă a doi copii și lucra la liceul din localitate, iar soțul său este angajat al Poliției de Frontieră. Oamenii din localitate spun că tragedia s-ar fi produs când femeia se întorcea de la spital, unde a făcut niște investigații medicale.

„Venea de la spital unde a făcut niște investigații medicale și a fost lovită de un automobil la volanul căruia se afla un tânăr de la noi din sat. Nu știu cum s-a întâmplat accidentul, dar lumea din sat zice că el mergea cu viteză. Era o femeie cumsecade, lucra ca psiholog la liceul din localitate, iar soțul ei lucrează la Poliția de Frontieră. Creșeteau împreună doi copii și-l așteptau pe cel de-al treilea. Ea era însărcinată în cea de-a 35-a săptămână”, a declarat o sursă anonimă din satul Măcărești, pentru un portal de la noi.

În urma impactului, victima a fost transportată la spital cu diverse traumatisme, însă din nefericire medicii nu i-au putut salva viața.

"În rezultatul traumelor primite, atât femeia, cât şi fătul acesteia, au decedat la spital, în secţia reanimare", a declarat ofițerul de presă Cristina Vicol.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

mamaplus