mamaplus

Astăzi a început Postul Paștelui. Ce şi când avem voie să mâncăm

-
//
02.03.2020

În perioada Postului Mare, creștinul urcă de bunăvoie, cu smerenie și pocăință, treptele care îl apropie de Dumnezeu. Odată cu postul, începe și anevoiosul drum spre mântuire, transformând ispitele în virtuți.

În acest an, Postul Paştelui începe pe 2 martie și se va încheia pe 18 aprilie. În Postul Mare creștinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin înfrânarea de la alimente de dulce. Mai mult, creștinii trebuie să se înalțe sufletește prin rugăciune însoțite de fapte bune.

Conform Sfintei Tradiții, în primele două zile (luni și marți din săptămâna întâia a Postului Mare) se recomandă, pentru cei ce pot să țină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puțină pâine și bea apă. De asemenea, în primele trei zile (luni, marți și miercuri) și ultimele doua zile (vinerea și sâmbăta) din Săptămâna Patimilor.

Miercuri se ajunează până seara (odinioară pana după săvârșirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, când se mănâncă pâine și legume fierte fără untdelemn. În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv) se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta și duminica de doua ori pe zi, legume fierte cu untdelemn și puțin vin.

Se dezleagă de asemenea la vin și untdelemn (în orice zi a săptămânii ar cădea), la următoarele sărbători fără ținere (însemnate în calendar cu cruce neagră: Aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul (9 martie), Sfinții 40 de mucenici (22 martie), Joia Canonului celui mare, iar de Bunavestire (7 aprilie) este dezlegare la vin. La praznicul Buneivestiri (7 aprilie) și în Duminica Floriilor se dezleagă și la pește. În cazul în care Bunavestire cade în primele patru zile din Săptămâna Patimilor, se dezleagă numai la untdelemn și vin, iar când cade în vinerea sau sâmbăta acestei săptămâni, se dezleagă numai la vin, scrie părintele Prof. Dr. Ene Braniște în Liturgica Generală.

mamaplus