În calendarele Gregorian și Iulian există șapte luni ale anului compuse din câte 31 de zile, iar una dintre aceste luni este și luna mai, cea de a cincea lună din calendar și luna care găzduiește două dintre semnele zodiacale, Taur și Gemeni.

Dacă copilul tău este născut în luna mai, este bine să știi care sunt câteva din caracteristicile nativilor născuți în această perioadă a anului. Pe unele dintre ele s-ar putea să le recunoști deja, pentru că cel mic deja le manifestă, în timp ce pe altele, este posibil să le identifici pe măsură ce copilul tău se îndreaptă spre maturitate.

Sunt auto-motivați

Atunci când își doresc cu adevărat ceva, cei născuți în mai sunt foarte motivați să obțină acel lucru și nu au nevoie să fie motivați de cei din jurul lor pentru asta. Eșecurile nu există în vocabularul lor, cu alte cuvinte, nu permit eșecurilor să îi împiedice în realizarea telurilor propuse.

Le place să atragă atenția

Le place să fie observați de alti oameni, de aceea fac adesea lucruri care să atragă atenția celor din jur. Atunci când sunt înconjurați de mulțime, se asigură că întraga atenție se concentrează asupra lor, iar farmecul lor îi ajută să acapareze atenția ușor.

Sunt visători

Să facă planuri de viitor este una din activitățile lor favorite, sunt extrem de visători, dar se asigură întotdeauna că orice vis ar avea, sau orice plan și-ar propune, acestea sunt realizabile. Nu fac niciodată planuri care să nu fie practice, pentru că deși sunt visători, nu trăiesc din fantezii.

Sunt cheltuitori

Nativii acestei luni sunt cheltuitori în general, uneori chiar până la risipă, dar numai atunci când vine vorba de ei înșiși și de cei dragi lor. Nu se uită la bani niciodată atunci când este vorba de fericirea celor pe care îi iubesc.

Sunt încăpățânați

Cei născuți în mai sunt încăpățânați din fire, nu ascultă sugestiile celor din jur, nici când acestea le-ar putea fi benefice, iar discuțiile logice sunt o risipă de vreme.

Sunt entuziasmați când învață ceva nou

Cei născuți în mai sunt persoane inteligente, interesate în general de orice lucru care îi poate ajuta să dobândească noi cunoștinte; nu este de mirare faptul că sunt pasionați atât de matematică, cât și de literatură.

Sunt pasionați de călătorii

Le place să descopere și să exploreze locuri noi, motiv pentru care au o mare pasiune pentru călătorii și nu preferă să stea prea mult pe acasă, pentru că li se pare plictisitor.

Se enervează repede

Deși sunt persoane plăcute, în preajma cărora îți place să fii, nu îi provoca pentru că se enervează repede și s-ar putea să regreți dacă faci asta.

Fară îndoială, dacă copilul tău este născut în mai, poți să te aștepți nu doar la farmec din abundență, ci și la un elev silitor în scoală și un adult independent și muncitor atunci când va creste, motive serioase de mândrie, pentru orice părinte.

Alte date interesante:

  • Florile lunii mai sunt lăcrămioarele, care simbolizează dulceață, inocență și puritate.
  • Piatra nașterii pentru luna mai este smaraldul care simbolizează dragoste și noroc, fiind considerat un deflector al energiei negative și atractant al abundenței, armoniei și dragostei. Smaraldul este purtat pentru a aduce inspirație și a oferi vindecare, răbdare, adevăr și înțelepciune în relații. 
  • Cei care sunt născuți în luna mai, conform studiilor științifice, sunt plini de optimism. 
  • Tot statisticile susțin că bebelușii veniți pe lume în mai sunt cei mai mari. Pot ajunge să aibă cu până la 200 grame mai mult decât cei născuți în alte luni ale anului, ceea ce înseamnă că pot fi mai mari decât te așteptai.
  • Celebrități cu care copiii născuți în mai împart luna aniversară: Dwayne The Rock Johnson, Audrey Hepburn, Chris Brown, George Clooney, Enrique Iglesias, Janet Jackson, Bob Dylan, Clint Eastwood, Mark Zuckerberg, James Brown, Regina Victoria.