Viața nu începe la 40 de ani, conform zicalei, ci doar încetinește foarte mult. Potrivit ultimelor cercetări, creierul lucreaza cel mai rapid la 39 de ani, după care încetineste din ce în ce mai mult, relateaza Daily Mail.
Declinul intervine din cauza pierderii pe parcursul vîrstei mijlocii a invelișului format din acizi grasi care protejează celulele nervoase, neuronii. Precum plasticul ce acoperă cablurile electrice, acest inveliș are rolul de a izola neuronii pentru a permite transmiterea promptă a semnalelor celebrale prin corp și creier.
Cînd învelișul se deteriorează, intensitatea schimbului de semnalele între neuroni scade, cauzînd reactii mai lente în corp și creier.
Oamenii de știință de la Universitatea California afirma că dupa vîrsta de 40 ani corpul "pierde lupta" de a repara învelisul protector. Testele care au condus la aceasta concluzie au constat în verificarea vitezei cu care 72 de barbati între 23 și 80 de ani își pot atinge repetat degetele aratatoare ale fiecărei mîini. Frecvența atingerilor reprezintă viteza descărcărilor electrice cerebrale (Potential de Actiune Neuronal – PAN).
Conform declarațiilor doctorului George Bartzokis, de la Institutul Semel de Neurologie si Comportament Uman de la UCLA, studiul a demonstrat că, pe masură ce îmbătrînim, epuizarea resurselor de mielină și reîmprospătarea lor are loc continuu în întreaga rețea neuronală.
Insa procesul de remediere al învelișului protector își pierde eficiența la vîrstele înaintate. Din aceasta cauză, randamentul rețelei neuronale intră treptat în declin.
Doctorul Bartzokis precizează că procesul de epuizare al mielinei începe pe parcursul vîrstei mijlocii și "erodeaza treptat capacitatea mielinei de a susține o frecvență crescută de descarcări electrice celebrale." Ceea ce ar explica de ce bătrînii se mișcă mai încet. Oamenii de știință sînt de părere că degradarea mielinei ar putea reduce și alte funcții cerebrale care necesită conexiuni rapide, cum ar fi memoria.
Sursa: moldovenii.md