Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova lansează concursul „Premiul național pentru tineret", ediţia 2015.
Concursul se desfăşoară anual, cu prilejul Zilei Naţionale a Tineretului (a doua duminică a lunii noiembrie) şi are drept scop remarcarea realizărilor, performanţelor tinerilor, precum şi a contribuţiei lucrătorilor de tineret, organizaţiilor de tineret de la nivel local pentru dezvoltarea sectorului de tineret. Nominalizările concursului sunt următoarele:
1. Premiul național pentru tineret: Se decernează cetăţenilor Republicii Moldova (inclusiv grupuri de cetăţeni din cel mult cinci persoane), cu vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani, pentru realizări şi performanţe deosebite în următoarele domenii:
# cultural-artistic;
# tehnico-ştiinţific;
# activism civic.
Învingătorilor li se înmânează Trofeul, Diploma de confirmare a titlului de Laureat al Premiului pentru tineret şi un premiu bănesc în sumă de 12.000 de lei.
2. Premiul național pentru dezvoltarea sectorului de tineret: se decernează Specialiştilor de tineret din cadrul Autorităţilor Publice Locale de Nivelul I şi II, lucrătorilor de tineret, Centrelor de Tineret, precum şi Consiliilor Locale ale Tinerilor. Învingătorilor li se înmânează Trofeul, Diploma de confirmare a Distincţiei şi un premiu bănesc după cum urmează:
# Specialistul de tineret al anului 2015 din cadrul APL de nivelul I – 12.000 de lei;
# Specialistul de tineret al anului 2015 din cadrul APL de nivelul II – 12.000 de lei;
# Lucrătorul de tineret al anului 2015 – 12.000 de lei;
# Consiliul Local al Tinerilor al anului 2015 – 15.000 de lei;
# Centrul de Tineret al anului 2015 – 20.000 de lei.
Dosarele pentru participare la concurs urmează a fi întocmite în conformitate cu Regulamentul Premiului pentru tineret şi, respectiv, Regulamentul privind acordarea distincţiilor şi premiilor naţionale pentru dezvoltarea sectorul de tineret.
Regulamentele, precum şi formularele de participare pot fi accesate pe pagina Ministerului Tineretului şi Sportului la compartimentul Premiul pentru Tineret.
Dosarele pentru concurs urmează a fi prezentate Direcţiei Tineret a Ministerului Tineretului şi Sportului până la 16 noiembrie 2015, la adresa: MD-2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 162, biroul nr. 820. Informaţii suplimentare la tel. (+373 22) 820 864.
Sursa: moldovenii.md