Chişinăuienii pot depune cereri pentru compensaţii la căldură

Chişinăuienii pot depune cereri pentru compensaţii la căldură

-
//
27.10.2015

Locuitorii municipiului Chişinău îşi pot depune dosarele pentru a beneficia de compensaţii la căldură pentru sezonul de încălzire 2015-2016. De compensaţii pot beneficia familiile care au avut pe parcursul ultimelor 12 luni un venit mediu ce nu depăşeşte 2500 de lei lunar pentru fiecare membru al familiei. Mărimea compensaţiilor la încălzirea centralizată este ca şi în anul precedent de 40% din suma calculată lunar,  transmite IPN.

Chişinăuienii pot depune cereri pentru compensaţii la căldură

Şeful Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare, Petru Gontea, a declarat, la şedinţa operativă de la Primărie, că persoanele care au beneficiat de compensaţii în sezonul precedent şi au aceleaşi venituri, vor trebui să depună doar o cerere de confirmare. Potenţialii beneficiari vor trebui să prezinte un set de acte, printre care şi certificatul de salarizare pentru ultimele 12 luni, eliberat de la locul de muncă pentru persoanele încadrate în câmpul muncii, iar pensionarii şi persoanele cu dizabilităţi - copia legitimaţiei sau a certificatului privind mărimea pensiilor.

Cererile privind compensarea cheltuielilor se depun la întreprinderile municipale de gestionare a fondului locativ nr. 1 – 23, indiferent de forma de proprietate a fondului locativ, de către cetăţenii care locuiesc în sectoarele Botanica, Centru, Râşcani şi Buiucani ale municipiului Chişinău. Se mai depun şi la gestionarii fondului locativ sau Pretura sectorului Ciocana de către cetăţenii care locuiesc în acest sector,  la primăriile oraşelor, satelor (comunelor) din componenţa municipiului Chişinău, de către cetăţenii din teritoriile respective.

Potrivit practicii din anii precedenţi, cererile pentru acordarea compensaţiei pot fi depuse până la încheierea sezonului de termificare. Cetăţenii eligibili vor putea beneficia de compensaţii pentru întregul sezon de încălzire, indiferent de data depunerii cererii. Până la aprobarea cererii de către Primărie, persoanele care consideră că urmează să beneficieze de compensaţii vor achita iniţial doar 60% din suma indicată în factură.

Autorităţile au anunţat că de astăzi începe şi cea de-a doua etapă de conectare la încălzirea centralizată. Astfel urmează să fie conectate toate obiectivele din Chişinău.

Sursa: ipn.md