Copiii se plictisesc foarte repede de jucăriile lor. Mașina care mai ieri era preferata micuțului, astăzi stă aruncată în colțul camerei, iar copilul nu știe cu ce să se mai joace și umblă prin casă supărat și plictisit. Noi vă oferim câteva idei, dacă afară a plouat, e vreme urâtă sau pur și simplu copilului nu-i mai sunt pe plac jucăriile pe care le are. Pentru ca aceste idei să prindă viață, aveți nevoie doar de bandă izolantă sau bandă adezivă de diferite culori și un pic de imaginație.
Folosind bandă izolantă, puteți crea jocuri educative pentru copil, puteți „desena” străzi și magistrale, munți și tot ce vă mai dictează imaginația. Iată câteva idei:
Cu bandă izolantă „desenați” străzi. Puteți să le desenați chiar pe trotuar (deși nu vor ține mult, mai bine pe podea). Pentru a perfecționa jocul, folosiți cuburi pentru a face tuneluri, pasaje superioare sau poduri.
Puteți să „desenați” chiar un oraș întreg unde să locuiască păpușile sau alte figurine mici, care se vor plimba pe străzi, vor parca mașinile, vor învăța chiar regulile de circulație.
Va fi și mai interesant dacă veți transfera jocul și în plan vertical, folosind canapeaua sau alte piese de mobilier.
Iată și gara și calea ferată.
Puteți face un labirint pe care copilul îl va descoperi, va sări sau se va juca cu mingea.
Desenați figuri de culori diferite. Un copil poate să le considere căsuțe sau platouri, și va sorta după culoare, de exemplu, diferite materiale de construcții.
Aici am obținut un lac cu un drum în jurul lui.
Trasați mai multe drumuri colorate, cu diferite cotituri. Copilul poate merge pe ele, sări sau să „conducă” o mărgică.
Faceți toate jocurile preferate chiar în holul casei.