În plină iarnă, pentru persoanele rămase fără adăpost, un pat cald și o masă zilnică pot însemna mai mult decât un ajutor material — pot însemna siguranță și sprijin. La Centrul municipal de găzduire din Chișinău, zeci de oameni își petrec sărbătorile de iarnă departe de stradă, într-un spațiu unde frigul și izolarea sunt înlocuite de grijă și solidaritate.
Printre beneficiari se numără Constantin Sașco, în vârstă de 58 de ani, care a ajuns la centru după ce, în urmă cu jumătate de an, și-a pierdut locuința într-un incendiu. Cu cei doi copii stabiliți peste hotare și fără alte opțiuni, bărbatul spune că iarna l-a forțat să caute adăpost. „Am rămas fără nimic și nu aveam unde să merg”, a mărturisit acesta, transmite tv8.md.
Pentru mulți dintre cei găzduiți aici, centrul devine o comunitate, mai ales în perioada sărbătorilor. Galina Orlova, care locuiește la centru de peste un an, spune că atmosfera de iarnă a fost adusă de colindători și de gesturile de solidaritate. „Au venit cu colinde și daruri. Am plâns de bucurie. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu ne-a uitat”, a spus femeia.
În această iarnă, centrul adăpostește 81 de persoane fără locuință. Printre ele se află și Iurie Guțu, beneficiar al centrului de șapte ani, care afirmă că sprijinul primit îi oferă un minim de stabilitate. „Aici ai haine, mâncare și un pat curat. Afară, pe frigul acesta, e imposibil”, a spus bărbatul.
Potrivit administrației, de la începutul anului 2025, aproape 1.000 de persoane au apelat la serviciile Centrului municipal de găzduire și orientare pentru persoanele fără adăpost, iar pentru 232 dintre ele a fost prima adresare. Angajații spun că ușile instituției rămân deschise pentru toți cei aflați în dificultate, fără obligația de a rămâne pe termen lung.
„Ne străduim ca fiecare beneficiar să simtă sprijinul nostru, în limita posibilităților. De sărbători, am împodobit bradul și am petrecut timp împreună”, a declarat directorul centrului, Veaceslav Macovei.
Centrul municipal de găzduire, situat pe stradela Haltei, 2, activează nonstop. Locuitorii Chișinăului sunt îndemnați să anunțe Serviciul 112 sau să contacteze direct centrul la numărul 022 35 40 38, dacă întâlnesc persoane fără adăpost aflate în dificultate.