mamaplus

Prințul Harry, despre reacția Regelui Charles la zvonurile privind legăturile lor de paternitate

-
//
09.05.2025

Ipoteza precum că Prințul Harry nu ar fi, de fapt, fiul biologic al Regelui Charles, s-a bazat pe presupusa asemănare fizică dintre Harry și maiorul James Hewitt, fostul iubit al Prințesei Diana, și pe faptul că amândoi sunt roșcați – o trăsătură puțin prezentă în familia regală britanică.

mamaplus

Deși aceste speculații au fost infirmate în repetate rânduri, inclusiv prin cronologia clară a evenimentelor – Diana și Hewitt începând relația abia în 1987, la trei ani după nașterea lui Harry – zvonul a continuat să circule. Și a fost abordat frontal chiar de Ducele de Sussex în volumul său autobiografic, Spare („Rezervă”)

„Până în ziua de azi, fiecare articol minuțios care tratează viața mea atinge și posibilitatea paternității maiorului Hewitt, dar și momentul în care tatăl meu, Regele, a avut o discuție cu mine serioasă, de la inimă la inimă, în care m-a asigurat că maiorul nu e tatăl meu biologic.
Este o scenă intensă, emoționantă, însă întrutotul inventată!

Căci credeți-mă, orice gânduri ar fi avut tati legate de maior, le-a ținut doar pentru el însuși. Această discuție de la inimă la inimă n-a existat. Noi doi nu am abordat subiectul dacă este sau nu tatăl meu biologic.”

Ba chiar mai mult, Charles ar fi făcut glume deplasate pe seama acestui subiect extrem de sensibil:

„Cine știe dacă sunt cu adevărat Prințul de Wales? Cine știe dacă sunt chiar tatăl tău adevărat? Poate că tatăl tău adevărat este în Broadmoor, băiete dragă!