Pe data de 17 ianuarie, Curtea de Apel Bălţi a examinat cererea de modificare a măsurii preventive în cazul şoferului care a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia o fetiţă de opt ani şi-a pierdut viaţa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, Aliona Babenco, soluţia a fost menţinerea arestului preventiv pentru acesta, fără modificări ale măsurii luate anterior, transmite nordnews.md.
Şedinţa a avut loc la ora 09:30 şi a fost examinată de un complet de judecători, care au decis să păstreze măsura arestului preventiv pentru șofer.