Care sunt cei mai grei ani în creșterea unui copil – semne de alarmă și cum să vă pregătiți pentru anii dificili

Parentingul este o călătorie plină de provocări, bucurii, dar și o mare dezvoltare, atât pentru copil, cât și pentru părinte. De-a lungul acestei călătorii, sunt ani care testează răbdarea, forța interioară și reziliența emoțională a părinților. Printre aceștia, câțiva se remarcă prin dificultatea lor deosebită – „teribila vârstă de 2 ani” și adolescența. Detaliem comportamentul copiilor în aceste două etape provocatoare și explicăm semnale de alarmă la care părinții trebuie să fie atenți.

Teribila vârstă de 2 ani – copiii mici trăiesc emoții mari

Pentru mulți părinți, anii de grădiniță – perioada cuprinsă de obicei între 2 și 4 ani – sunt cei mai provocatori. Această etapă este cunoscută sub denumirea populară de „teribila vârstă de 2 ani”(terrible twos). O perioadă de dezvoltare și schimbare majoră pentru copil. În acești ani, micuțul își descoperă independența, învață să folosească limbajul și începe să înțeleagă emoțiile. Cu toate acestea, această independență nou descoperită vine la pachet cu o autoreglare deficitară, care poate duce la crize de furie, comportamente sfidătoare și încălcarea limitelor.

Imaginați-vă această scenă: o mamă merge cu fiica ei de 3 ani la supermarket. Totul pare în regulă până când micuța observă o jucărie colorată și o cere. Când mama refuză, reacția ei devine explozivă: țipă, plânge și chiar se aruncă pe jos, atrăgând privirile tuturor celor din jur. Această criză de nervi nu este un semn al unei educații greșite, ci reflectă mai degrabă stadiul de dezvoltare al copilului. Copiii mici trăiesc emoții mari, dar nu dispun de mijloacele necesare pentru a le exprima corespunzător. Pentru părinți, gestionarea acestor izbucniri poate fi epuizantă atât fizic, cât și emoțional.

Când crizele de la 2 ani indică probleme

Cercetările susțin ideea că acești ani sunt o perioadă deosebit de provocatoare. Creierul copiilor mici trece printr-o dezvoltare rapidă, mai ales în zonele legate de reglarea emoțională. Copiii sunt mai predispuși să acționeze impulsiv și să manifeste dificultăți în a procesa propriile sentimente. Părinții se află adesea într-un impas – pe de o parte, încurajează independența, iar pe de altă parte, stabilesc limite ferme pentru a asigura siguranța și comportamentele adecvate. Unii, însă, își fac griji dacă aceste crize ale copilului lor sunt legate doar de „teribila vârstă de 2 ani” sau pot vor escalada în agresiune, în timp.

Cercetătorii de la Universitatea din Michigan, Universitatea Penn State, Universitatea din Oregon și alte câteva universități au studiat comportamentele „insensibile” sau „lipsite de emoții” în anii copilăriei. Potrivit studiului lor, comportamentele care includ lipsa de empatie, minciuna și lipsa emoțiilor la copiii de doi ani s-ar putea transforma în grave probleme de comportament mai târziu în viață. Spre exemplu, un copil care îi hărțuiește pe alții în ciuda consecințelor sau a modului în care se simte victima, spun cercetătorii.

„Acestea sunt semne la care părinții și medicii trebuie să fie atenți, deoarece pot semnala mai mult decât teribila vârstă de 2 ani”, atenționează Luke Hyde, profesor asistent de psihologie la Universitatea din Michigan și autorul principal al studiului.

Parentingul pozitiv ajută

Dincolo de identificarea acestor comportamente ca semne timpurii ale unor probleme serioase, studiul se apleacă și asupra originilor comportamentelor. După urmărirea a 561 de familii, cercetătorii au concluzionat că comportamentul antisocial al mamelor biologice se transmite genetic. În cazul copiilor cu astfel de mame, dar care au fost adoptați, comportamentul pozitiv al mamelor adoptive a ajutat la atenuarea comportamentelor copiilor.

Decenii de cercetare au arătat că parentingul dur și negativ este legat de dezvoltarea comportamentului antisocial. „Mesajul cu adevărat interesant al acestui studiu este că interacțiunile pozitive mici, de zi cu zi, pe care părinții le au cu copiii lor în copilăria mică pot face o diferență uriașă în dezvoltarea celor mici”, a spus Leslie Leve, profesor la Universitatea din Oregon, care s-a ocupat de colectarea datelor pentru acest studiu.

Adolescența: perioada crizelor de identitate

Dacă primii ani sunt caracterizați de crize de tantrum, adolescența este marcată de rebeliune și schimbări emoționale. Între 13 și 19 ani, adolescenții trec printr-o serie de schimbări fizice, emoționale și sociale intense, ceea ce face ca adolescența să fie considerată o altă perioadă dificilă pentru părinți. În această etapă, tinerii caută independența și își formează identitatea, iar acest lucru se traduce adesea prin punerea autorității părintești sub semnul întrebării și prin depășirea limitelor. Schimbările hormonale, presiunea socială și cerințele școlare fac ca adolescența să fie o perioadă provocatoare chiar și pentru cele mai puternice relații părinte-copil.

Ce face adolescența atât de dificilă este incertitudinea legată de comportamentul adolescenților. Părinții nu știu întotdeauna cum vor reacționa tinerii în fața unei situații sau cum vor gestiona noile responsabilități, ceea ce adaugă un grad mare de imprevizibilitate.

Semne de alarmă la adolescenți

Deși este tipic ca adolescenții să aibă emoții puternice, unele stări de spirit și dorință de intimitate, nu este normal ca aceste emoții și comportamente să fie persistente și să interfereze în viața lui, acasă sau la școală. O schimbare în comportamentul, emoțiile, aspectul și situația adolescentului, care durează mai mult de două săptămâni, se întâmplă aproape în fiecare zi, apare în timpul diferitelor activități pe care le face și are un impact negativ asupra funcționării lui sau a familiei – acestea sunt semnale de alarmă. Dacă observați oricare dintre aceste modele, atunci este timpul să vă gândiți să căutați ajutor de la un profesionist în sănătate mintală.

Iată care ar fi aceste semnale de alarmă:

este mereu obosit. Dacă starea de oboseală este persistentă chiar și după odihnă, acesta poate fi un semn al unei probleme de sănătate mintală subiacente, cum ar fi depresia sau anxietatea.
doarme prost. Când are dificultăți în a adormi, se trezește noaptea, nu poate dormi sau doarme ziua și stă treaz noaptea – este un semnal de alarmă. Tulburările de anxietate, depresia și alte tulburări sunt toate asociate cu perturbarea somnului.
este mereu îngrijorat. Dacă se confruntă cu anxietate și atacuri de panică sau nu pare să se relaxeze, acesta este un semn al unei tulburări de anxietate care trebuie abordată.
este tot timpul trist/nervos.Iritabilitatea, deznădejdea, pierderea interesului pentru activitățile de care s-a bucurat înainte și modificările semnificative ale apetitului sau ale tiparelor de somn sunt simptome posibile ale depresiei care nu trebuie ignorate. Pierderea sau creșterea semnificativă în greutate, precum și schimbările în obiceiurile alimentare, pot semnala suferință emoțională și pot fi asociate cu depresie, anxietate sau o tulburare alimentară primară, cum ar fi anorexia sau bulimia.
vorbește despre sinucidere/își face rău voit. Orice comentarii despre autovătămare, deznădejde cu privire la viitor sau remarci despre dorința de a muri ar trebui luate în serios și abordate imediat de un profesionist în sănătate mintală. Când un adolescent spune sau scrie fraze precum „Nu mai pot face asta”, „Am terminat” sau „Nu mai vreau să trăiesc”, trebuie luate urgent măsuri. Niciodată nu trebuie puse aceste fraze pe teribilismul vârstei.
stă singur mereu, nu iese din cameră. Evitarea prietenilor, familiei și activităților sociale poate fi un simptom al depresiei sau anxietății sociale.
nu se ridică din pat, nu își face treburile. Are probleme cu școala, amână rezolvarea sarcinilor, are sarcini neterminate, cum ar fi temele sau treburile casnice, dezordine extremă și, de obicei, pierde sau uită lucruri – aceste dificultăți de atenție pot fi un semn al ADHD, dar depresia, tulburările de anxietate sau de stres post-traumatic (PTSD) pot prezenta și dificultăți de atenție. O scădere vizibilă a notelor sau o lipsă bruscă de interes pentru temele școlare pot indica faptul că un adolescent se luptă cu depresia, anxietatea sau PTSD.
stă numai pe telefon. Petrecerea unei cantități excesive de timp pe rețelele sociale sau dispozitivele electronice, mai ales atunci când înlocuiește interacțiunile față în față, poate fi un semn al unor probleme subiacente, cum ar fi anxietatea, depresia sau dependența de internet.
se îmbracă diferit, se comportă diferit/nu se îngrijește. Dușul mai rar, schimbarea stilului vestimentar, purtarea aceluiași lucru din nou și din nou, refuzul de a-și îngriji părul, purtarea mânecilor lungi sau a hanoracelor grele chiar și pe vreme caldă și alte comportamente similare pot fi, de asemenea, un semn că ceva nu este în regulă și care ar trebui investigat.

Cum să vă pregătiți pentru acești ani dificili

Construiți o fundație solidă în primii ani. Deși „teribila vârstă de 2 ani” poate părea copleșitoare, este esențial să construiți încredere și securitate emoțională în primii ani ai copilului. Fiți constant în reguli și oferiți multă iubire și înțelegere, chiar și în momentele de tensiune.

Fiți răbdători și flexibili. Fie că faceți față unui tantrum al unui copil sau unei crize emoționale în adolescență, răbdarea este esențială. Fiți flexibil și adaptați-vă mereu schimbărilor, deoarece atât copiii mici, cât și adolescenții se află în continuă evoluție.

Căutați ajutor. Parentingul nu trebuie să fie o călătorie solitară. Căutarea sprijinului de la alți părinți sau de la profesioniști poate face o mare diferență, mai ales în perioadele de criză.

Comunicați cu ei, mai ales în adolescență. Când copilul e mic, s-ar putea să vi se pară inutil să purtați discuții cu el ca să înțeleagă și să-și schimbe comportamentul. La această vârstă, comunicarea înseamnă să vă opriți din a da ordine. Să-l îmbrățișați. Să-l ascultați și să-l înțelegeți. Chiar și atunci când adolescenții devin mai reticenți sau se revoltă, părinții trebuie să încerce să rămână deschiși la dialog.

Ascultați-le nevoile și încercați să le înțelegeți perspectiva. Ce ne oprește să fim părinți pozitivi? Ceea ce am moștenit/învățat în copilăria noastră, ceea ce vedem în jur (teama de judecată) și lupta pentru putere, purtată chiar cu proprii copii.

În final, este important să înțelegem că fiecare etapă vine cu propriile provocări, dar și cu momente de neprețuit. Prin răbdare, înțelegere și comunicare, vom putea depăși provocările și vom reuși să construim o legătură puternică cu copiii noștri.

hotnews.ro