Se apropie luna decembrie, așa că Moși Crăciunii au început deja să se pregătească de mult-așteptata întâlnire cu cei mici. Și pentru că sunt bătrâni și mai uită câte puțin, unii s-au dus din nou la școală. Acolo și-au antrenat vocile, au cântat și au recapitulat numele tuturor renilor.
Primii la lecții au venit șase Moși Crăciuni care urmează să ajungă la copiii din Londra. Aceștia s-au așezat cuminți la masă și au recapitulat cântecele de Crăciun și numele tuturor renilor, iar la final și-au notat totul în caiete. Antrenorul moșilor spune că este foarte important ca aceștia să nu-i dezamăgească pe copii, pentru că cei mici îi așteaptă cu mare nerăbdare.
„ Orice copil care merge la Moș Crăciun este entuziasmat, pentru că îi așteaptă de câteva zile, săptămâni sau poate chiar luni. De aceea, în momentul în care copilul ajunge în căsuța lui Moș Crăciun, acesta trebuie să arate bine. Trebuie să fie magic, vesel".
Acum, că sunt mai pregătiți, Moși Crăciunii așteaptă scrisori de la copii. Până atunci, însă, au dat o fugă la atelier să vadă cum decurge pregătirea jucăriilor.
În Republica Moldova, Crăciunul este sărbătorit pe 25 decembrie, pe stil nou și pe 7 ianuarie, pe stil vechi.
Sursa: tv8.md