mamaplus

A crescut semnificativ numărul locuințelor vândute în acest an, pe fundalul prețurilor uriașe

-
//
25.10.2024

Piața imobiliară din Republica Moldova dă semne de înviorare. Numărul locuințelor vândute în nouă luni ale anului au crescut cu peste zece la sută, față de perioada similară a anului trecut. Experții sunt de părere că piața a fost influențată de reducerea ratelor pentru creditele imobiliare și, într-o măsură mai mică, de resuscitarea programului Prima Casă, scrie tv8.md

mamaplus

Datele de le Cadastru arată că în primele 9 luni ale anului curent au fost vândute aproape 11 mii 500 de apartamente, cu peste 900 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Peste 40 la sută din ele au fost cumpărate prin credit ipotecar. Astfel, dacă în primele trei trimestre ale anului trecut au fost cumpărate prin credit 2136 de apartamente, în acest an numărul a ajuns la 4721 de locuințe, în creștere cu 120 de procente. Agențiile imobiliare spun că au din ce în ce mai multe cereri, iar tendința s-a remarcat în ultimele luni.

Un impact pozitiv asupra vânzărilor îl are și programul „Prima Casă Plus” relansat recent de Guvern. Acesta a majorat suma împrumutului de la un milion la 2,5 milioane și a admis participarea mai multor categorii de bugetari. Datele Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului arată că numărul solicitărilor a crescut semnificativ de la lansare. Mai exact, dacă în luna august, de exemplu, au fost 15 cereri aprobate, atunci în septembrie numărul lor a ajuns la 258, de 17 ori mai mult. 

Experții economici consideră că piața imobiliară revine în 2024 la nivelul din anul 2021, când s-au oferit în jur de 7500 de credite ipotecare. Totodoată, dobânzile se vor menține sau chiar vor fi în scădere.
Precizăm că prețul mediu pentru un metru pătrat într-un apartament este de 1370 euro. Cererea mai mare și oferta în continuare mică ar putea duce la faptul ca acesta să mai crească cu 50 de euro.