mamaplus

S-a grăbit să vină pe lume. O femeie din Sîngerei a născut un băiețel în ambulanță, în drum spre maternitate

-
//
22.10.2024

O tânără de 28 de ani din raionul Sîngerei a născut un băiat în ambulanță. Cazul a fost înregistrat duminică, 20 octombrie.

mamaplus

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, femeia, care se afla în a 38-39 săptămână de sarcină, a solicitat ambulanța la ora 00:47, după ce a început travaliul. Echipa PAMU Alexăndreni a ajuns rapid la domiciliul acesteia. 

Pacienta a fost preluata de urgență, iar în timpul transportului spre spital, la ora 01:35, a dat naștere unui băiețel de aproximativ 3500 de grame. Nașterea s-a desfășurat fără complicații.

Ulterior, mama și copilul au fost transportați la Centrul Perinatal al IMSP Spitalul Clinic Bălți, unde au primit îngrijiri medicale corespunzătoare.