mamaplus

Cum vor face față iernii familiile lipsite de posibilităţi materiale

-
//
08.10.2024

Apropierea sezonului rece aduce îngrijorare în rândul familiilor lipsite de posibilităţi materiale. În special, vârstnicii de la ţară se tem că nu vor avea suficienţi bani să-şi cumpere lemnele necesare pentru a trece cu bine şi de această iarnă.

mamaplus

Autorităţile spun că lucrează la un mecanism prin care să ofere ajutoare pentru încălzire persoanelor vulnerabile şi că îl vor anunţa în scurt timp, transmite tvrmoldova.md.

Soţii Ada şi Petru Pocitari, din satul Schineni, au început să caute prin șopronul cu lemne sa vadă dacă le-a mai rămas ceva de anul trecut. Spun că lipsa banilor îi obligă să facă economii drastice, pentru a face faţă iernii ce urmează.

Petru Pocitari, locuitor, satul Schineni: „Nu ştim ce iarnă va fi, cât ne va ajunge. Avem câte ceva dar nu suntem garantaţi. Iar pensia... mai mult de jumătate se duce pe medicamente”.

Ada Pocitari locuitoare, satul Schineni: „Iată ce lemne avem, câte ceva a rămas şi de anul trecut. Ce o să facem, vom pune pe foc mai puţin. Vom tăia vreun copac din grădină, vom ieşi cumva. Poate şi pensia se va mări puţin”.

Prin satele sărace ale Republicii Moldova oamenii au început să adune crengi uscate de pe câmp sau prin păduri şi nu le rămâne decât să spere că va fi o iarnă mai blândă şi nu vor fi nevoiţi să pună atât de multe pe foc.

În acest an, preţul lemnelor de foc a rămas şi variază între 370 şi 1.250 de lei, metrul ster. Mai exact, preţurile la speciile moi şi răşinoase sunt între 370 şi 750 de lei, iar la cele tari, între 750 şi 1.250 de lei metrul ster. Reprezentanţii Agenţiei "Moldsilva" spun că toate cele 23 de întreprinderi silvice au suficiente stocuri de masă lemnoasă. 

Iar autoritățile centrale elaborează acum mecanismul de ajutor pentru perioada rece a acestui an. Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a declarat că, și în acest an, cetățenii aflaţi în dificultate vor fi sprijiniți, dar urmează să se anunţe valoarea compensațiilor şi cum se vor obţine ele. 

Prețul lemnelor de foc:

  • Speciile moi şi răşinoase 370-750 lei metrul ster 
  • Speciile tari 750-1.250 lei metrul ster.