„Fără telefoane mobile în timpul orelor” - cu această regulă au început mii de elevi din Republica Moldova anul şcolar 2024-2025. Deşi, momentan, nu există o lege care să interzică telefoanele mobile la ore, instituţiile din ţară au pregătit spaţii special amenajate în care sunt lăsate gadgeturile.
În acest sens, o profesoară de la un liceu din Bălți a filmat cum îşi încep elevii orele. Înainte să meargă în bănci, ei lasă telefoanele într-o cutie. Copiii nu par să aibă vreo problemă cu acest lucru, pesemne că s-au obişnuit deja cu noua regulă, transmite newtv.md.
Între timp, reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării pregătesc modificarea Codului Educației, care va reglementa utilizarea telefoanelor mobile în școală.
„De principiu, elevii vor avea posibilitatea să vină cu dispozitive la școală, dar în timpul orelor vor trebui să-l lase în locuri special amenajate și nu vor avea dreptul să le utilizeze. Nu este o inițiativă în care Republica Moldova este pionier, lucrul acest se întâmplă deja în mai multe state europene”, a declarat anterior ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Până acum, opt țări din Uniunea Europeană (UE) au interzis accesul cu telefoane mobile în școli, în ideea „pauzei digitale”, care să-i permită copilului să se concentreze pe studiu.