Elevii de la Liceul „Aristotel” din Chișinău s-ar fi infectat cu norovirus și nu ar fi vorba despre toxiinfecție alimentară. Cel puțin asta a declarat directorul instituției de învățământ, Pavel Cerbușca.
Directorul a declarat pentru info1.md că acest virus se poate răspândi prin consumul de alimente contaminate, dar și prin contact direct.
„Este vorba de un virus, conform datelor preliminare. Inițial, ne gândeam că ar putea fi o intoxicație alimentară, dar nu toți copiii spitalizați au luat masa la cantină. Doar 30% dintre ei au mâncat acolo. Din discuțiile cu medicii care investighează problema, este vorba de un caz de norovirus și nu are legătură cu cantina. Deși norovirusul se poate transmite și prin alimentație, aer și alte mijloace. Rezultatele vor fi disponibile vineri după-amiază sau luni”, a declarat directorul.
Acesta spune că în primul caz este vorba despre o elevă care a revenit de la țară și abia marți a comunicat că se simte rău.
„Primul caz l-am identificat marți după-amiază, când primii copii s-au prezentat la spital. Am decis că este mai sigur să-i spitalizăm pentru a preveni răspândirea virusului, deoarece avem un cămin unde sunt cazați copiii. Am transmis un mesaj către părinți și elevi.”
În cazul elevului internat în Secția reanimare, Pavel Cerbușca spune că acesta suferea de alte boli. Între timp, procesul de învățământ continuă. Instituția este pregătită să desfășoare ore online, dacă va fi necesar.