În școlile din Găgăuzia cu predare în limba română nu sunt suficiente locuri pentru a accepta toți doritorii de a se înscrie în clasele întâi.
În noul an școlar, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Comrat se vor deschide două clase întâi, cu câte 33 de elevi în fiecare clasă, scrie newsmaker.md.
Directoarea liceului, Svetlana Stoinova, susține că tot mai mulți părinți vor să-și înscrie copiii la singurul liceu cu predare în limba română din Comrat. Aceasta susține că în prezent există o creștere stabilă a numărului de elevi. În acest an au fost formate două clase întâi, căci au fost foarte multe cereri.
„Anul trecut, am avut, de asemenea, două clase întâi, cu câte 32 de elevi în fiecare clasă. Majoritatea copiilor provin din familii vorbitoare de limba rusă. Ei se adaptează destul de bine, dar este mai dificil pentru profesori, care trebuie să explice în două limbi. Totuși, ne descurcăm, iar anul acesta Ministerul Educației ne-a repartizat un tânăr specialist care va lucra în calitate de învățător de clase primare”, a menționat directoarea liceului pentru NM.
De asemenea, directoarea liceului spune că crede că liceul ar putea deschide mai multe clase întâi, dar toate depind de faptul dacă construcția noului bloc al instituției de învățământ va fi finalizată la timp.
„(...) Deocamdată nu avem certitudini în acest sens. Conform datelor preliminare, în noul an școlar vom avea 590 de elevi”, a subliniat directoarea.
De menționat că, construcția noului bloc al liceului a început în anul 2020. Atunci, România a alocat 15 milioane de lei pentru construcția clădirii, iar autoritățile de la Chișinău au contribuit cu 5,7 milioane de lei.
În 2023, autoritățile din Găgăuzia urmau să aloce 2,9 milioane de lei pentru finalizarea construcției. Însă, Comitetul Executiv al autonomiei nu a transmis această decizie spre examinare Adunării Populare. Din acest motiv, fondurile au fost alocate din bugetul de stat: în iulie 2024, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat alocarea a 3 milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor la Liceul „Mihai Eminescu”.
Citește întregul articol aici.