Începând de astăzi, 27 iunie, elevii pot afla rezultatele la examenele de Bacalaureat pe platforma web bac.edu.md. Pe această platformă, fiecare elev va avea acces la propriul test. Accesul se face în baza codului personal din buletin (IDNP) și a unui cod unic pentru fiecare candidat, oferit de instituția în care și-a desfășurat studiile.
Dacă în urma evaluării testului propriu, candidatul nu este mulțumit de examinare, acesta poate depune o cerere de contestație. Depunerea cererilor este disponibilă doar 48 de ore de la afișarea rezultatelor, adică în zilele de 27 și 28 iunie 2024, transmite radiomoldova.md.
Pentru depunerea cererii, candidatul va trebui să meargă la Centrul de Bacalaureat unde a susținut examenul. În cerere se vor indica itemii pe care elevul solicită să fie reexaminați.
Perioada de examinare a cererilor are loc între 29 iunie și 3 iulie. Rezultatele finale ale testelor reexaminate vor fi afișate pe data de 4 iulie 2024.
Amintim că examenul național de Bacalaureat, sesiunea 2024, s-a desfășurat în perioada 4-21 iunie. La sesiune au participat peste 18.000 de candidați.