Morbiditatea prin infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) a avut o intensitate joasă, în perioada 6-12 mai, fiind în descreștere cu 22,5% față de săptămâna anterioară de monitorizare. În total, potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), au fost înregistrate 2.740 de cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii.
Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate patru cazuri de gripă sezonieră, transmite Știri.md.
De la începutu perioadei de monitorizare (02.10.2023 – 12.05.2024) au fost înregistrate 1.772 de cazuri de gripă, 218.416 cazuri de IACRS și 14.147 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.
Cu referire la COVID-19, ANSP menționează că săptămâna trecută au fost înregistrate 20 de cazuri, inclusiv patru în regiunea transnistreană.
„Reiterăm că vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces. Adresați-vă la medicul de familie pentru a beneficia de vaccin”, îndeamnă ANSP.