Numărul infracțiunilor comise în Republica Moldova față de copii este în continuă creștere. Potrivit poliției în 2022, peste 6.000 de copii au fost supuși violenței sau au fost neglijați de către părinți.
Statisticile arată că de violența fizică au suferit peste 1.200 de minori, cei mai mulți fiind băieți sub vârsta de 13 ani, transmite tvn.md.
Violenței psihologice au fost de cele mai dese ori supuse fetele. Conform statisticilor anul trecut 541 de copii au devenit victime ale violenței psihologice, dintre care 289 au fost fete. Îngrijorător este faptul că 189 dinte acestea aveau vârsta mai mică de 13 ani.
Totodată, potrivit datelor prezentate de poliție, aproape 250 de copii au suferit de pe urma infracțiunilor cu caracter sexual. Alarmant este faptul că, 105 copii aveau vârsta mai mică de 13 ani, în 76 dintre cazuri erau fete. 93 de copii care au avut de suferit de pe urma violenței sexuale au avut vârsta de 14, 15 ani, iar 49 dintre ei aveau între 16 și 17 ani. Datele mai arată că, cinci copii au fost exploatați, iar o copilă de 14 ani traficată.
Peste 4.600 de copii din țara noastră au suferit de neglijență în 2022, cei mai mulți fiind sub vârsta de 13 ani. Motiv pentru care 85 de minori au ales să fugă de acasă.
Poliția mai anunță că în 2022 au fost întocmite peste 1860 de procese-verbale cu privire la neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinţi sau persoanele în grija cărora au fost lăsați minorii, a obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului.
Totodată, în privința părinților au fost pornite 49 de cauze penale pentru exercitarea necorespunzătoare a obligaţiilor părinteşti, fapt ce a pus în pericol viața și siguranța copiilor și 57 cauze penale pentru violenţa fizică, psihică sau sexuală asupra copiilor.