mamaplus

Adela Popescu și Radu Vâlcan au plecat în vacanță cu toată familia! Cuscrele sunt cele mai bune prietene

-
//
05.04.2023

Adela Popescu și Radu Vâlcan au plecat la Roma, așa că zilele acestea se relaxează în capitala Italiei. Nu, nu este o vacanță romantică, în doi, căci alături de ei se află familia lor extinsă și cei trei copii, scrie libertateapentrufemei.ro.

mamaplus

Adela Popescu are experiența zborurilor cu trei copii mici, pe distanțe lungi, așa că un drum la Roma nu a speriat-o deloc. Luni, ea a anunțat pe Instagram că au plecat în capitala Italiei și tot ieri a arătat și câteva poze și filmulețe de la destinație.

Practic, vedeta PRO TV și-a prezentat toată familia, căci se află în vacanță cu părinții ei, Doina și Doru, cu fratele ei, Călin, dar și cu familia acestuia, cu nașa, cu soacra, adică mama lui Radu Vâlcan, și cu cei trei copii, Andrei, Adrian și Alexandru.

De remarcat, din imagini, cât sunt de apropiate cuscrele, dar și cât de bine seamănă. „Care mai de care mai tânără”, a scris Adela în dreptul unei imagini în care apar mama ei, soacra și nașa. „Am scos cucoanele astea tinere și frumoase, la Roma”, a fost un alt comentariu. „Și încă nu i-am prins pe toți în poză. Pe scurt, vacanță cu familiile reunite”, a mai scris vedeta, foarte încântată de întreaga experiență.

Adela Popescu și Radu Vâlcan, vacanță la Roma

„Ne plimbăm prin Romaaa! Părinții sunt la cazarea lor, au tras pe dreapta, copilașii de asemenea, iar noi ne plimbăm prin Roma”, a povestit Adela Popescu, în timpule unei plimbări cu soțul și cu fratele ei, pe străduțele pitorești și însorite.

Deși se află în vacanță, Radu Vâlcan nu s-a lenevit și și-a urmat, cu strictețe, programul de sport. El a alergat alături de cumnatul său, iar remarca Adelei a venit imediat: „Eu nu mai pot cu atâția sportivi în familie. De fapt, ei ies să alerge, pretext pentru o cafea în liniște, știu eu”.

Adela Popescu (36 de ani) are doi frați mai mari, Călin și Bogdan, iar Radu Vâlcan are un frate mai mic, Cristian Vâlcan. Părinții Adelei Popescu locuiesc în Șușani, Vâlcea, însă sunt prezenți foarte des în București, la nepoți, sau pentru diverse evenimente familiale, organizate de Adela.