mamaplus

Un taximetrist din Chișinău condamnat la pușcărie pentru abuz sexual asupra unei minore

-
//
09.01.2023

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost condamnat la închisoare pe un termen de 12 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru săvârșirea infracțiunii de acțiuni violente cu caracter sexual, în privința unei minore care nu a împlinit vârsta de 14 ani. 

Așadar, procurorii au înaintat învinuirea pe faptul că, la 04.03.2022, aproximativ ora 15:00, inculpatul, aflându-se în automobilul unei companii de taxi, i-a propus unei minore, care nu a atins vârsta de 14 ani, care ieșise de la o școală situată în sectorul Ciocana al capitalei, să o conducă în sectorul Centru, unde aceasta avea nevoie să se deplaseze. Minora a acceptat și a urcat în automobil.

Însă, în timp ce conducea automobilul, acesta a deviat de la traseul cuvenit, a mers într-un câmp la periferia mun. Chişinău și a staţionat. Imediat după, a ieșit din automobil și a urcat pe bancheta din spate lângă minoră, unde, acţionând cu intenţie, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, datorate vârstei fragede, şi-a satisfăcut pofta sexuală în formă perversă, cauzându-i minorei suferinţe psihice.

Măsura preventivă (arestul preventiv) în privința inculpatului, a fost menținută de către instanța de judecată, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Inculpatul a pledat nevinovat.