Aron Timar, junior legitimat la echipa Loki SC (Harghita), a murit la doar 12 ani după ce i s-a făcut rău la finalul unui antrenament, informează Federația Română de Fotbal.
„Federaţia Română de Fotbal a aflat cu tristeţe de tragicul incident petrecut 3 noiembrie 2022, în județul Harghita”, a scris FRF pe pagina de Facebok.
Tamas Zoltan, președintele Asociației de Fotbal Harghita, a declarat, că decesul a survenit pe 1 noiembrie:
„S-a întâmplat imediat după un antrenament pentru Cupa Satelor. Băiatului i s-a făcut rău. S-a chemat repede ambulanța, dar nu s-a mai putut face nimic pentru el”.
Tamas a precizat că băiatul nu era înregistrat la AJF Harghita, dar urma să joace la Cupa Satelor, o competiție organizată de Federația Română de Fotbal.
„Moartea sa a survenit în afara competiției”, a completat oficialul.
Potrivit Szekely Sport, Tímár Áron, născut în 2010, era elev în clasa a 6-a din Lunca de Jos și apărea în lista de jucători pe care echipa sa o înscrisese pentru competiție.
Conform oficialilor de la Loki, echipa sa va juca, totuși, în meciul din 12 noiembrie pentru „a-i dedica victoria” lui Áron. Înmormântarea copilului va avea loc sâmbătă.