mamaplus

Spitalele au nevoie de sînge. Numărul donatorilor în Moldova s-a redus cu aproape 20%

-
//
10.09.2022

Numărul donatorilor de sînge în Republica Moldova s-a redus cu aproape 20 la sută în ultimele două luni, dar a crescut în schimb numărul pacienților care au nevoie de sînge. Reprezentanții Centrului de Transfuzie şi cei din spitale fac un apel către populație pentru a ajuta la salvarea de vieți, transmite tvrmoldova.md.

Numărul mai mic de donatori se datorează, în principal, perioadei concediilor. Spitalele au făcut cu greu față solicitărilor de sînge.

Svetlana Cebotari, director Centrul Național de Transfuzie a Sîngelui: "Din discuțiile cu colegii din instituțiile medico-sanitare spitalicești – li s-au oferit o susținere suplimentară din partea Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, pentru a realiza şi mai multe intervenții chirurgicale. Deci fluxul de pacienți a sporit considerabil începînd cu a doua jumătate a lunii august. Și, desigur, au sporit şi necesitățile de produse sangvine."

În acest context, cei din spitale și voluntarii fac un apel către populație.

"Am donat sînge de 33 de ori, în 11 ani. Asta scapă vieți omenești şi este firesc fiecărui om. Fiți binevoitori, binele se întoarce. Donați sînge!"

Un mesaj a transmis și Institutul de Medicină Urgentă, unde aproape 75 la sută din cantitatea de sânge se utilizează în cazurile grave înregistrate zilnic.

Dorina Arsene, purtător de cuvânt Institutul de Medicină Urgentă: "În instituția noastră, zilnic, sunt salvați circa 20 de pacienți care primesc donații de sânge de la circa 60 de donatori. Trebuie să fim mereu pregătiți pentru a salva viața unui om. În ultimul trimestru, doar în urgențele majore, specialiștii noștri au salvat viața a circa 626 de pacienți, datorită celor 3307 de donatori."

Pentru tot anul 2022, în Republica Moldova, se estimează că sunt necesare aproape 70 de mii de donări de sânge.