mamaplus

Aprobat. Toți copiii cu vârsta de până la 2 ani vor beneficia de o indemnizație lunară de 1000 de lei

-
//
02.09.2022

Cabinetul de miniștri a aprobat modificarea Legii cu privire la prestațiile sociale pentru copii, în scopul susținerii și asigurării bunăstării copiilor și a familiilor ce au copii.

Conform ajustărilor legislative propuse de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, toți copiii cu vârsta de până la 2 ani vor beneficia de o indemnizație lunară de 1000 de lei, indiferent dacă părinții acestora au statut de persoană asigurată sau neasigurată.

Astfel, persoanele asigurate social vor obține o indemnizație lunară în valoare de 1000 de lei, până când copiii lor vor atinge vârsta de 2 ani, suplimentar la indemnizația pentru creșterea copilului pe care o primesc în prezent. În cazul persoanelor neasigurate, indemnizația lunară acordată până la vârsta de 2 ani a copilului se va majora cu 260 de lei, de la 740 la 1000 de lei.

Pentru implementarea proiectului, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare în cuantum de circa 76 milioane de lei. Potrivit estimărilor Casei Naționale de Asigurări Sociale, în anul curent, peste 63000 de persoane vor beneficia de aceste prestații sociale.