mamaplus

Mămicile vedete alăptează în văzul lumii. ”Așa este sănătos”, spun ele și îndeamnă femeile să facă la fel

-
//
05.08.2022

Este Săptămâna Mondială a Alăptării și ce moment mai bun decât acesta pentru a sărbători mamele celebre care și-au împărtășit experiențele de alăptare! Vă prezentăm șapte mămici celebre cărora nu le-a fost teamă să fie fotografiate în timp ce își alăptau copiii la sân.

Rosie Huntington-Whiteley, selfie în timp ce alăptează

mamaplus

Rosie Huntington-Whiteley (35 de ani) este un supermodel și o supermamă. Fostul model Victoria's Secret, care a strâns o avere de 30 de milioane de dolari, are doi copii cu actorul Jason Statham (55 de ani), Isabella (5 luni) și Jack (5 ani). Manechinul a publicat recent pe pagina sa de Instagram o fotografie făcută în oglindă, în timp ce își alăpta fetița.

Pink și-a alăptat copilul în drumeție

mamaplus

Celebra cântăreață Pink (42 de ani), a cărei avere atinge 200 de milioane de dolari a fost întotdeauna un susținător al alăptării și a împărtășit anterior o fotografie cu fiul ei, Jameson, în care îl alăpta în timpul ce urca pe munte: „Drumeția l-a făcut să îi fie sete!”. De asemenea, ea a postat pe Twitter opiniile ei despre alăptarea în public: „Este timpul să sprijinim ceea ce este sănătos și să nu le mai judecăm pe mămici”.

Hilaria Baldwin, mămică eroină

mamaplus

Hilaria Baldwin (38 de ani) i-a alăptat pe toți cei cinci copii ai ei și ai lui Alec Baldwin (64 de ani) de-a lungul anilor. Instructoarea de yoga, care se laudă cu o avere de 10 milioane de dolari, a fost mereu sinceră cu privire la experiența ei în calitate de mămică: „Sunt mândră că mi-am alăptat la sân toți copiii!”

Gisele Bundchen, mama a doi copii

mamaplus

Supermodelul Gisele Bundchen (42 de ani) este mama a doi copii, Vivian (9 ani) și Benjamin (12 ani). Ea a vorbit despre importanța alăptării: „Copiii mei nu s-au îmbolnăvit niciodată când alăptam”, a explicat vedeta, care are o avere de 400 de milioane de dolari, pentru revista americană  „People”, explicând că a considerat mereu că laptele matern este „un lucru magic”.

Emily Ratajkowski 

mamaplus

Actrița Emily Ratajkowski (31 de ani) l-a adus pe lume pe băiețelul Sylvetster Apollo Bear la începutul anului trecut și a fost mândră de alegerea ei de a alăpta. Complet nederanjată de comentariile răutăcioase primite pe rețelele de socializare, vedeta, care are o avere de 60 de milioane de dolari, a publicat pe Instagramul ei o fotografie cu ea în timp ce își alăpta bebelușul.

Hiedi Klum: "Alăptarea îmi ajută copilul"

mamaplus

Heidi Klum (49 de ani), mama a patru copii, a fost și ea curajoasă și a împărtășit imagini în care își alăpta la sân unul dintre copii. Manechinul, care are o avere de 160 de milioane de dolari, a vorbit în trecut despre importanța alăptării: „Nu m-am uitat niciodată la alăptare în ideea de cum mă afectează pe mine. Îmi ajută copilul și asta e tot ce mă interesează.”