Oamenii legii au fost alertați marți, 19 iulie, despre o posibilă minare a Spitalului Clinic Municipal nr.1, de pe str. Melestiu 20 din Chișinău. Informația a fost confirmată de către Svetlana Scripnic, ofițer de presă Poliția Capitalei.
Potrivit sursei, alerta cu bombă a fost înregistrată la ora 07:50. Inspectoratul de Poliție Botanica a fost sesizat precum că în incinta spitalului este amplasat un obiect explozibil. La fața locului imediat au reacționat și s-au deplasat toate serviciile specializate.
Forțele de ordine imediat au încercuit zona. Toți angajații și pacienții care la moment se aflau în incinta clădirii au fost evacuați de urgență.
La fel, la fața locului au fost solicitați angajații secției tehnico-explozibile pentru a verifica clădirea.