mamaplus

Au apărut primele imagini de la înregistrarea căsătoriei lui Kourtney Kardashian cu Travis Barker

-
//
17.05.2022

După ceremonia religioasă din luna aprilie a acestui an, Kourtney Kardashian și Travis Barker și-au oficializat relația. Evenimentul a avut loc duminică și a demarat cu un ”DA” ferm spus în fața tribunalului din orașul Santa Barbara.

Kourtney a atras toate privirile, purtând o rochie scurtă din dantelă, marca Dolce & Gabbana și un voal retro cu mănuși atașate.

mamaplus

Kardashian, în vârstă de 43 de ani, și Travis, în vârstă de 46 de ani, au plecat în luna de miere cu o decapotabilă clasică neagră.

mamaplus
mamaplus

Câteva surse au declarat pentru revista People că cei doi planifică să orgainzeze nunta în Italia. Ceremonia va avea loc ”foarte curând„ și vor fi prezenți atât membrii familiei, cât și prietenii cuplului.

mamaplus
mamaplus
mamaplus