mamaplus

Copiii din grădinițele din Moldova sunt alimentați aproape ca deținuții din pușcării

-
//
07.04.2022

Copiii din grădinițele din Moldova sunt alimentați aproape ca deținuții din pușcării. O echipă Jurnal TV a constatat că diferențele sunt nesemnificative. Mărimea porțiilor și calitatea produselor par să corespundă normativelor în majoritatea instituțiilor vizitate de echipa de reporteri. Totuși, meniurile sunt diferite.

De exemplu, dacă în penitenciare deținuții au parte de carne și pește în fiecare zi - în școli, elevii mănâncă pește o dată la două săptămâni. Este diferită și dotarea tehnică a bucătăriilor. Cele mai moderne utilaje le au bucătarii din închisori și cei din spitale, iar blocurile alimentare în unele instituțiile de educație arată dezolant.

Cele mai bogate și arătoase meniuri sunt afișate în grădinițele din capitală. Începând cu luna martie, costul meniului zilnic a crescut cu trei lei, ajungând la 34 de lei și 50 de bani. dintre care 21 de lei sunt acoperiți de bugetul de stat, 3 lei vin din bugetul municipal, iar părinții trebuie să acopere 10 lei și 50 de bani. Un prânz în ziua în care reporterii au vizitat o grădiniță din sectorul Râșcani arăta în felul următor: o supă cu tăiței de casă și smântână la felul întâi, mămăligă și pârjoală din pește la felul doi și compot din fructe uscate.

"Toate sunt în rolă pregătite, nu se prăjește nimic. Mă refer la carne, pește, pârjoale, chifteluțe. Toate sunt ca la dietă.", suține Ana Guțu, directorul grădiniței nr. 137.

Deși Direcția de educație susține că e nevoie de cel puțin 45 de lei pe zi pentru alimentația din grădinițe, toți par mulțumiți și cu mai puțin.

Reporterii susțin că au avut noroc să vină exact în una dintre cele două zile pe săptămână, când copiilor li se oferă pește. La pușcărie însă, deținuții mănâncă pește în fiecare zi. Meniul a fost revăzut acum doi ani și a devenit mai variat, spun responsabilii.

În ziua în care i-au vizitat, pușcăriașii au avut la prânz zeamă și un terci de orz.

În total, costul alimentației pentru o zi este de 19 lei și 30 de bani pentru un deținut. Din acești bani, în închisoare se mănâncă ouă, lactate și carne în fiecare zi. Bucătarii se mândresc în special cu aparatele pe care le au în dotare. Sunt noi și moderne. Mai în glumă, mai în serios, au spus că sunt chiar mai bune decât cele din grădinițe. De trei ori pe zi o asistentă medicală prelevează probe alimentare, pentru a se asigura că deținuții mănâncă sănătos.