Implanturi contraceptive la fetele de 10 ani, fără acordul părinţilor

Implanturi contraceptive la fetele de 10 ani, fără acordul părinţilor

-
//
23.01.2015

Un copil de 10 ani care este activ sexual nu poate fi decât abuzat prin definiţie. Cum poate acest minor să decidă ce metodă de contracepţie să folosească şi, mai ales, fără acordul părinţilor.

Implanturi contraceptive la fetele de 10 ani, fără acordul părinţilor

Cotidianul britanic Daily Mail a realizat o anchetă în urma căreia aflat faptul că din 2010 încoace, autorităţile de sănătate din Marea Britanie au realizat, pe bani publici şi fără acordul părinţilor, implanturi contraceptive la pre-adolescente şi adolescente cu vârste pornind de la 10 ani, astfel: un implant la o fată de 10 ani, 53 la fete de 12 ani, 281 la fete de 13 ani, 3.000 la fete de 14 ani şi 6.300 la fete de 15 ani.

Aceste implanturi favorizează cancerul la sân.

Implanturile implică eliberarea în organism a unei doze mari de progesteron (hormon care favorizează cancerul de sân, mai ales la femeile care nu au dus încă la termen nicio sarcină) şi nu au fost niciodată testate pe grupe de vârstă mai mici de 18 ani. La femeile adulte, printre efectele adverse cunoscute, se numără greaţa, schimbările bruşte de dispoziţie, acneea şi durerile de cap.

Norman Wells de la Family Education Trust a declarat, citat de Daily Mail: „Oferirea de implanturi cotraceptive fetelor înseamnă să le dai undă verde pentru a se implica în activitate sexuală ilegală, răpindu-le protecţia oferită de legea care stabileşte vârsta pentru consimţământul sexual” şi care la ora actuală este de 16 ani.

Paul Tully, Secretar General la SPUC, Societatea pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi, din Anglia, a declarat, citat de LifeSiteNews.com: „Ne îngrijorează faptul că o copilă care ia contraceptive este mult mai vulnerabilă când e presată să facă sex şi e mai predispusă să ajungă şi la avort”.

Legea engleză nu cere consimţământul părinţilor atunci când li se prescriu minorelor contraceptive sau când acestea cer un avort.